x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Turneul de la Shenzhen (WTA): Olaru şi Savciuk, învinse în finala de dublu

Turneul de la Shenzhen (WTA): Olaru şi Savciuk, învinse în finala de dublu

07 Ian 2017   •   11:39
Turneul de la Shenzhen (WTA): Olaru şi Savciuk, învinse în finala de dublu

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savciuk a fost învinsă cu 6-1, 7-5 de cuplul Andrea Hlavackova (Cehia)/Shuai Peng (China), sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari.

Favoritele numărul doi ale probei s-au impus într-o oră şi 20 de minute.

Hlavackova şi Peng au dominat primul set şi şi l-au adjudecat în doar 23 de minute, cu un sec 6-1.

În manşa secundă, jocul a fost echilibrat, iar cele două perechi au mers cap la cap până la 3-3, când Olaru şi Savciuk, favoritele numărul trei, au reuşit să lege două ghemuri la rând şi să se desprindă la 5-3. Din păcate, cele două nu au reuşit să fructifice acest avantaj, iar scorul a devenit din nou egal, 5-5. Hlavackova şi Peng au preluat conducerea, cu 6-5, după ce perechea româno-ucraineană a ratat trei mingi de break, iar apoi au obţinut victoria după un ghem în care Raluca Olaru a făcut două duble greşeli.

Învingătoarele s-au ales cu 26.031 dolari şi 280 de puncte WTA, iar Olaru şi Savciuk au fost recompensate cu 13.544 dolari şi 180 de puncte.

Pentru Olaru şi Savciuk a fost a doua finală WTA jucată împreună, după cea din 2008, de la Taşkent, unde au cucerit titlul.

Raluca Olaru rămâne cu cinci titluri WTA în carieră, obţinute la Taşkent în 2008 (alături de ucraineanca Olga Savciuk) şi în 2016 (alături de turcoaica Ipek Soylu), la Acapulco în 2011 (alături de ucraineanca Maria Koritţeva), la Nurnberg în 2013 (alături de rusoaica Valeria Solovieva) şi la Linz în 2014 (alături de americanca de origine georgiană Anna Tatishvili).

De asemenea, românca a mai jucat opt finale WTA: în 2008 la Budapesta (alături de germanca Vanessa Henke), în 2013 la Katowice (alături de Solovieva), în 2014 la Nurnberg şi Baku, ambele alături de Shahar Peer (Israel), în 2015 la Nurnberg (alături de Lara Arruabarrena) şi în 2016 la Rabat (alături de germanca Tatjana Maria) şi la Bol (Croaţia), alături de aceeaşi Ipek Soylu (Turcia), precum şi în 2017 la Shenzhen (alături de Savciuk).

La Shenzhen, Monica Niculescu a obţinut titlul la dublu în 2014 (alături de Klara Koukalova) şi 2016 (alături de Vania King), iar Simona Halep a câştigat la simplu în 2015.
AGERPRES

Sursa - AGERPRES

×