Peter Sagan, unul dintre cei mai veritabili sprinteri care participă la Turul Franţei, nu reuşeşte deocamdată să îşi găsească fericirea la ediţia 100. Slovacul a ajuns azi la a doua etapă în care ratează victoria finală în sprintul din finalul traseului. În etapa desfăşurată între Ajaccio şI Calvi, rutierul de la Canondale a fost învins de către australianul Simon Gerrans, de la Orica Greenedge, echipă devenită celebră după ce autocarul său a blocat linia de sosire în prima etapă.
Tricoul galben a rămas în continuare la belgianul Jan Bakelants, în vreme ce francezul Pierre Roland şi-a păstrat tricoul alb cu buline roşii, destinat celui mai bun căţărător.
Chiar dacă a ratat victoria de etapă pentru a doua zi consecutiv, Peter Sagan tot are o satisfacţie. A urcat pe primul loc în clasamentul sprinterilor şI va apărea mâine la start îmbrăcat cu tricoul verde. Ca de obicei, marii favoriţi s-au mulţumit să pedaleze în acelaşi pluton într-o etapă care a însemnat despărţirea Turului Franţei de Corsica.
Începând de mâine, Marea Buclă se mută în Franţa continentală, la Nisa, Capitala Coastei de Azur. Oraşul care va găzdui contratimpul pe echipe se prezintă creativ, dinamic, cosmopolit, ideal pentru tinerii care îndrăgesc distracţia din marile oraşe europene. Localitatea este plină de istorie, cultură, artă şI reprezintă o excelentă destinaţie pentru petrecerea timpului liber. La Nisa sunt amenajate 19 muzee şI galerii de artă unde sunt expuse atât opere din colecţii preţioase, precum şI piese din cultura americană sau asiatică. Oraşul este plin de vibraţie, având o doză de dinamism în fiecare domeniu, în proiecte de artă, tehnologie sau ecologie. Din punct de vedere turistic, Nisa este a doua destinaţie turistică internaţională din Franţa, prima poziţie fiind ocupată de către Paris.