Prefectura Pirineilor Orientali a anunțat că etapa nu va fi anulată, însă va fi adaptată și se va desfășura fără spectatori, din motive de siguranță.
Incendiul a mistuit aproximativ 1.500 de hectare
Potrivit AFP, incendiul de vegetație a cuprins deja aproximativ 1.500 de hectare și continuă să fie alimentat de temperaturile ridicate, vântul puternic de tramontan și umiditatea foarte scăzută.
Flăcările se manifestă la aproximativ 70 de kilometri de stațiunea Les Angles, locul unde este programată sosirea etapei a treia a Turului Franței.
Organizatorii au monitorizat situația
Etapa urma să pornească din Granollers, Spania, iar sosirea era programată în cursul după-amiezii, în Pirineii Orientali.
Pe parcursul zilei, autoritățile franceze și organizatorii competiției au analizat evoluția incendiului înainte de a decide modul în care se va desfășura cursa.
Inițial, prefectul departamentului, Pierre Regnault de la Mothe, anunțase că o decizie privind desfășurarea etapei urma să fie luată până la sfârșitul zilei.
Etapa va avea loc fără public
În urma evaluării situației din teren, prefectura a decis ca etapa să fie menținută, însă fără accesul spectatorilor în zonele afectate de incendiu și cu măsuri speciale de siguranță.
Autoritățile au precizat că, deși cel mai grav scenariu a fost evitat, incendiul nu este încă sub control.
Potrivit prefecturii, focul nu a ajuns în masivul Aspres, o zonă greu accesibilă, însă și-a intensificat din nou propagarea pe mai multe flancuri din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Pompierii continuă intervenția pentru limitarea incendiului, în timp ce organizatorii Turului Franței monitorizează permanent evoluția situației pentru a asigura desfășurarea în siguranță a competiției, scrie Mediafax.
![]()

