Razboiul dintre FRB si AIBA a ajuns la baioneta dupa ce Tribunalul Sportiv de la Laussane a dat dreptate forului de la Bucuresti si in dosarul excluderii din structurile federatiei internationale. In urma cu o saptamana, FRB castigase deja un prim proces cu AIBA, in care decizia de suspendare provizorie din randurile membrilor asociatiei mondiale a fost declarata ilegala.
In replica, AIBA a reactionat prompt, anuntand pe site-ul oficial noi sanctiuni pentru federatia de la Bucuresti si pentru presedintele Rudel Obreja. Cele doua parti au fost suspendate de catre Comisia de Disciplina cu cate trei luni si amendate cu cate 3.000 de franci elvetieni pentru nerespectarea unor decizii anterioare ale comisiei, fara a preciza insa despre care hotarari este vorba! Mai mult, noile suspendari ar fi fost decise intr-o sedinta care ar fi avut loc pe 5 ianuarie, dar anuntul a fost facut de abia ieri.
Practic, suspendarea FRB a inceput deja pe 9 ianuarie, in timp ce Rudel Obreja, care isi ispaseste o suspendare de cinci ani ce expira pe 20 august 2015, va fi apoi automat suspendat pe cele trei luni. In actuala stare de lucruri, deocamdata este neclar ce se va intampla cu sportivii angrenati in ciclul olimpic pentru JO de la Londra din vara. Acestora li s-a permis sa participe in toamna la CM de la Baku, ultimul turneu major de calificare la Olimpiada, dar inca nu exista garantia ca lotul Romaniei va primi dreptul final de a se afla in Anglia.