Accidentat grav chiar la primul antrenament in tricoul Stelei, portarul brazilian Andrey Nazario Afonso a ajuns ieri la clinica Isokinetic din Bologna, acolo fiind consultat de reputatul profesor Gianni Nanni.
Andrey afirma ca este suspect de ruptura de menisc. Accidentat grav chiar la primul antrenament in tricoul Stelei, portarul brazilian Andrey Nazario Afonso a ajuns ieri la clinica Isokinetic din Bologna, acolo fiind consultat de reputatul profesor Gianni Nanni. Inainte de a fi diagnosticat, goalkeeper-ul transferat de la Atletico Paranaense s-a confesat intr-un interviu acordat site-ului Final Sports. Asa cum a promis imediat dupa nefericita accidentare, prin vocea managerului general, Mihai Stoica, Steaua il va transfera pe Andrey, urmand sa achite gruparii sud-americane suma de 500.000 de euro. LINISTIT. "Sunt foarte linistit. Cei de la Steaua spun ca isi vor onora promisiunea si, din cate am putut vedea, sunt persoane serioase, de caracter, dar si Dumnezeu ma ajuta si de aceea sunt linistit", a declarat ieri noul portar al ros-albastrilor. Intrebat daca se simte nesigur pentru ca s-a accidentat din nou la genunchiul stang, unde a mai avut probleme si in urma cu trei sezoane, Andrey a raspuns: "Nesiguranta am simtit prima oara, deoarece nu stiam daca voi reveni pe teren. Dar acum stiu cum merg lucrurile, desi sunt suspect de menisc. Dar trebuie sa am rabdare. Faptul ca sunt credincios ma face sa fiu linistit si increzator. Am credinta ca voi depasi aceasta situatie din nou, la fel ca in urma cu trei ani, asa cum Dumnezeu m-a ajutat, in ciuda neincrederii initiale a celor de la Figueirense". PLANURI. Referitor la viitor, Andrey a parut la fel de optimist, hotarat si increzator: "Gandul meu este sa ma recuperez bine, indiferent ca este vorba de o luna sau de sase. Apoi voi incerca sa fac totul cat mai bine pentru Dumnezeu mai intai si apoi pentru aceste persoane care au avut o atitudine surprinzatoare pentru mine, deoarece in Brazilia nu este deloc un fapt obisnuit sa semnezi un contract cu un jucator in asemenea conditii", a incheiat Andrey. In Italia, unde stelistii au ajuns marti seara, pana sa ajunga la Bologna, portarul n-a stat alaturi de coechipierii sai, cazandu-se in acelasi loc cu oficialii campioanei en-titre.
Pregatire lunga
|
Din dorinta ca jucatorii sai sa reziste din punct de vedere fizic unui sezon cat mai incarcat, antrenorul Cosmin Olaroiu a creionat un program foarte lung de pregatire specifica. Primul meci de pregatire al campioanei en-titre va avea loc abia la 23 ianuarie, in cel de-al doilea stagiu extern, din Cipru, contra letonilor de la Metalurgs Liepajas. Pana atunci, Steaua va avea de suportat un regim spartan, atat la Coverciano, cat si in Cipru.
|
Carlos, contract reziliat
|
Portarul Carlos Alberto Fernandes a declarat ieri, pentru site-ul Sportugal, ca rezilierea contractului sau cu Steaua a fost deja incheiata verbal. Portughezul si impresarul sau vor sosi astazi in Romania pentru parafarea documentelor. "Trebuie sa ma duc in Romania pentru a putea termina cu aceasta poveste. Planurile mele de acum sunt sa incep sa ma antrenez. Sper sa ajung la un club cat mai repede posibil. Este logic ca mi-ar placea sa raman in Portugalia, dar in plan financiar va fi complicat", a spus Carlos. El a fost achizitionat iarna trecuta, de la Boavista Porto, contra sumei de 600.000 de euro si mai are contract cu Steaua pana in iunie 2008. Presa lusitana sustine ca, pana la aceasta ora, pentru Carlos nu exista nici o oferta concreta, iar un transfer in Portugalia este putin probabil, deoarece sezonul este in plina desfasurare.
|
Citește pe Antena3.ro