După ce vineri a marcat golul victoriei Stelei, scor 1-0, în amicalul cu echipa croată Hajduk Split, atacantul bolivian Ricardo Pedriel a spus că numai de el depinde să prindă un loc de titular în garnitura "roş-albastră", în partea a doua a campionatului: "Vin după o operaţie, iar acum muncesc foarte mult pentru a avea o formă bună şi pentru a ajuta echipa atunci când va fi nevoie de mine.
Uşor, uşor trebuie să revin la o formă normală. Ca să joc titular, trebuie să mă antrenez foarte bine, nimic nu este imposibil. Pentru a atinge însă acest obiectiv, trebuie să demonstrez la antrenamente că merit să joc". Sud-americanul, care şi-a mai propus să revină în circuitul naţionalei ţării sale, a făcut şi o comparaţie între fotbalul care se practică în Bolivia şi cel din România. "Fotbalul românesc se joacă mai rapid, iar jucătorii sunt mai tehnici, pentru că, în rest, şi în Bolivia există presiune din partea publicului şi a oamenilor de fotbal", a afirmat Pedriel. Altfel, trupa lui Marius Lăcătuş, care se află în aceste zile în Turcia, la Antalya, pentru cel de-al doilea cantonament al iernii, va susţine azi un nou joc-test (ora 17:00, în direct la GSP TV) în compania danezilor de la Aalborg.
Citește pe Antena3.ro