x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport STEAUA / Transfer ca o nebuloasă

STEAUA / Transfer ca o nebuloasă

de Mihai Igirosanu    |    16 Ian 2009   •   00:00
STEAUA / Transfer ca o nebuloasă

Transferul lui Mirel Rădoi la echipa pregătită de Cosmin Olăroiu, campioana Arabiei Saudite, Al Hilal, este o mutare fericită în criza de lichidităţi a Stelei, dar preţul tranzacţiei este o adevărată nebuloasă.



Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, finanţatorul roş-albaştrilor, Gigi Becali, a anunţat, oficial, transferul căpitanului Mirel Rădoi la Al Hilal. El a dezvăluit că saudiţii ar urmă să plătească 6 milioane de euro pentru internaţionalul stelist. Cu toate acestea, conform unor informaţii, suma tranzacţiei ar fi mai mică, cifrându-se undeva în jurul a doar 3.500.000-4.000.000 de euro. Unul dintre antrenorii români de succes în zona Golfului, actualul manager general al Universităţii Craiova, Ilie Balaci, a confirmat ipoteza de mai sus: “Dacă era vorba de 6 milioane, fugea Gigi cu Rădoi în spate până la Riyadh. Erau acolo deja acum. Hai s-o lăsăm aşa, nu are sens. Fiecare crede ce vrea”. De asemenea, Balaci a comentat şi referitor la salariul lui Rădoi, despre care Becali a anunţat că s-ar cifra la 1,4 milioane de euro. “Hai să nu vorbim despre bani, că mi-am mai spus părerea şi îmi vine să râd. Nu vreau să spun nimic, dar întreb şi eu, se duce cumva la Barcelona? Să fim serioşi, am senzaţia că se vorbeşte din cărţi”.

STEAUA STRĂNGE CUREAUA
Altfel, Gigi Becali a anunţat deja că Steaua va strânge cureaua: “Criza asta m-a adus cu picioarele pe pământ. Prea aruncam cu banii în stânga şi în dreapta, am cheltuit 10 milioane de euro pe transferuri doar în vara trecută. La Steaua, în momentul de faţă, doar Semedo are un salariu foarte mare, însă nu putem să-l dăm acum. Dar încet, încet voi aduce jucători tineri cu salarii mici, iar cei mai bine plătiţi vor pleca”. În privinţa noului lider al echipei, Becali a spus: “Steaua era mai puternică cu Rădoi. Dar performanţe a făcut şi fără Rădoi pe teren. Îl poate înlocui Tudose. Mai e şi Bicfalvi, Liţu, Andrei Ionescu, jucător în care eu am mare încredere. E greu de spus cine îl va înlocui pe Rădoi. Eu l-aş prefera pe Goian. Şi Ghionea este un exemplu, dar nu ştiu dacă are înţelepciunea necesară. Probabil şi Ogăraru ar putea fi un lider. Dar eu l-aş prefera pe Dorin Goian”.

Piţurcă lasă poarta deschisă

În ciuda faptului că mai mulţi oameni din fotbal s-au pronunţat deja că transferul în Arabia Saudită l-ar îndepărta pe Rădoi de echipa reprezentativă, selecţionerul Victor Piţurcă a lăsat de înţeles că fostul căpitan al Stelei ar rămâne în continuare în vizorul său: “Din punctul meu de vedere, Rădoi trebuia să facă mai devreme acest pas. Sigur, aş fi dorit ca el să plece la o echipă mai valoroasă, dar, din păcate, nu a reuşit acest lucru. Ştiu că au fost nişte discuţii pentru un transfer al său la Inter, însă interesul italienilor nu s-a materializat. Pentru vestiarul Stelei, cred că plecarea lui Rădoi este un lucru bun, unii jucători tineri s-ar putea impune mai uşor. Dacă va juca la Al Hilal, este un pas înapoi, ţinând cont de valoarea sa. Până nu văd actele semnate, nu cred nimic. Pentru mine este un dezavantaj faptul că Mirel pleacă într-un campionat slab, mai mult de amatori. Este bine, totuşi, că nu schimbă fusul orar. Oricum, doar eu decid dacă va mai fi chemat la echipa naţională”.

×
Subiecte în articol: sport rădoi