x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

13 Noi 2009   •   00:00

13 noiembrie 2009



TYSON, REŢINUT
Fostul campion mondial de box la categoria grea, americanul Mike Tyson, a fost reţinut de poliţie pentru scurt timp pe aeroportul din Los Angeles, după o altercaţie cu un paparazzo. Potrivit cotidianului Los Angeles Times, incidentul a avut loc la ora locală 16:30, fotograful suferind o rană minoră la frunte, în urma loviturilor primite. Victima a declarat poliţiei că Tyson l-a lovit în faţă şi a încercat să-i ia camera, în timp ce fostul boxer a spus că, dimpotrivă, el a fost cel agresat. Purtător de cuvânt al fostului campion mondial la categoria grea a declarat că Mike Tyson era însoţit în momentul incidentului de un copil de 10 luni, pe care a încercat să-l protejeze.

BĂTUT CU BICIUL

Fotbalistul nigerian Stephen Worgu, care joacă pentru echipa sudaneză Al-Merreikh Omdurman, a fost condamnat la 40 de lovituri de bici pentru că a băut alcool. Pe lângă pedeapsa fizică, el a mai primit o amendă de 50 de lire sudaneze (20 de dolari) pentru consum de alcool, plus 200 de lire sudaneze (80 de dolari) pentru conducerea autoturismului în stare de ebrietate. Condamnarea se bazează pe Codul Penal sudanez, care interzice consumul de alcool. "E greu să mă adapez la viaţa din Sudan. Cultura, religia, limba, toate sunt diferite. Iar legea islamică mă afectează, pentru că nu pot să fac ce vreau", a declarat Worgu pentru postul de televiziune britanic BBC.

RECORDURI LA ÎNOT
Înotătoarea chineză Zhao Jing a stabilit un nou record mondial în proba de 400 m mixt în bazin scurt, cu prilejul etapei de Cupă Mondială de la Stockholm, fiind cronometrată cu timpul de 58 de secunde şi 40 de sutimi. Compatrioata sa Liu Zige a doborât recordul lumii la 200 m fluture, ea oprind cronometrul după 2 minute, 2 secunde şi 50 de sutimi. Cu un nou record s-a încheiat şi cursa masculină de 50 de metri spate, câştigată de americanul Peter Marshall şi 22 de secunde şi 73 de sutimi. Seria recordurilor mondiale a fost încheiată de sportiva suedeză Therese Alshammar, care s-a impus proba de 50 metri fluture în 24 de secunde şi 46 de sutimi.

BERGODI CERE DAUNE
Avocatul lui Cristiano Bergodi, Bogdan Tohăneanu, a depus contestaţie la decizia Stelei de a-i desface contractul tehnicianului italian, solicitând totodată daune de 500.000 de euro pentru afectarea imaginii acestuia şi pentru discriminare. Tohăneanu crede că vinovat de acest litigiu nu este Gigi Becali, ci preşedintele clubului, Valeriu Argăseală. "S-a ajuns aici din cauza ambiţiilor sale de a demonstra ce mare conducător este. Argăseală nu face decât să dăuneze imaginii Stelei", a spus avocatul, care a adăugat că pe adresa Stelei a sosit, la data de  9 noiembrie, o adresă de la FIFA, care informează că Bergodi a reclamat că mai are de primit o restanţă de 121.000 de euro.

×
Subiecte în articol: sport