x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Suntem vânaţi"

"Suntem vânaţi"

de Marius Mihalcea    |    13 Apr 2009   •   00:00

În frunte cu principalul acţionar al clubului, George Copos, giuleştenii au acuzat în termeni duri maniera de arbitraj a lui Augustus Constantin.



"Alb-vişiniii" îi impută fiului şefului CCA lovitura liberă din care Bilaşco a restabilit egalitatea şi eliminarea lui Spadacio. "Augustus a stabilit denozământul acestei partide. E ciudat că i-a dat «roşu» uşor lui Spadacio, care nu va juca astfel cu Dinamo în Cupa României. A fost o eliminare gratuită şi clar viciere de rezultat", a spus Copos. "Cu o asemenea manieră nu se mai poate, nu mai pot jucătorii şi nici eu. Noi suntem mereu vânaţi", a declarat directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu. "Vrem să câştigăm Cupa, pentru că în campionat, la arbitrajele de care avem parte, nu avem nici o şansă", a concluzionat căpitanul giuleştenilor, Vasile Maftei. "Arbitrajul a fost echidistant", a replicat preşedintele ialomiţenilor, Mihai Stoica.

×
Subiecte în articol: sport