x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova - Bania se intareste

"U" Craiova - Bania se intareste

28 Iun 2004   •   00:00

Asa cum a promis, Mircea Rednic a reusit, pana in prezent, doua transferuri: belgianul Pierre si, incepand de sambata, Jerry Gane. Ultimul va semna un contract pe un sezon, urmand a castiga 70.000 de dolari. El va efectua astazi vizita medicala.

CLAUZA. In plus, atacantul care ultima oara a evoluat in Elvetia, la Grasshoppers Zürich, are o clauza in contract, prin care va mai primi 30.000 de dolari. Pentru aceasta insa, gruparea din Banie trebuie sa termine pe podium, lucru care l-a nemultumit putin pe fostul dinamovist. "Dupa opt ani m-am intors acasa. Nu vin la Craiova pentru bani, ci din inima. Am avut oferte din strainatate, dar i-am promis lui Mircea Rednic si am vrut sa ma tin de cuvant", a precizat Gane.

OBIECTIVE. La finele sezonului trecut, oficialii olteni au anuntat ca in campionatul urmator, Universitatea se va bate la titlu, acelasi lucru dorindu-si si Jerry Gane: "Vreau sa fiu campion cu Universitatea". Altfel, presedintele Pavel Badea ii mai are in vizor pe vasluianul Sorin Frunza, care deja s-a antrenat cu lotul pregatit de Mircea Rednic, si pe Cosmin Pascovici, aflat sub contract cu Farul. Pe lista Universitatii se mai afla Aurel Dumitru, ultima oara la "Poli" AEK, dar sub contract cu Sportul, si Liviu Negoita de la Petrolul. Acesta din urma va costa clubul din Banie 125.000 de dolari. (Mario Morcov)

×
Subiecte în articol: sport