x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" Craiova - CFR Cluj 3-2 / Prima victorie aduce schimbari

"U" Craiova - CFR Cluj 3-2 / Prima victorie aduce schimbari

13 Sep 2004   •   00:00

Dupa ce in prima repriza Universitatea Craiova nu a jucat nimic, clujenii reusind sa se desprinda la doua goluri diferenta, oltenii au revenit miraculos in partea a doua, intorcand un rezultat ce parea compromis.

MARIO MORCOV, VICENTIU NEAGOE - Craiova

La capatul unui meci interzis cardiacilor, elevii lui Mircea Rednic au reusit prima victorie in campionat, aducand linistea tumultuosilor suporteri olteni.

RENASTERE. In prima repriza, craiovenii nu au contat mai deloc in joc, reusind si contraperformanta de a-si marca in propria poarta. In partea a doua a meciului insa, "juvetii" au renascut, reusind sa anuleze handicapul de doua goluri, ba chiar sa si marcheze golul victoriei in minutele de prelungiri. Artizanul victoriei a fost mijlocasul Mihaita Plesan, care a marcat doua goluri.

MANIFESTARI. Imediat dupa meci, tehnicianul Mircea Rednic a tinut sa dezvaluie reactia jucatorilor sai: "Plangeau si cantau. A fost o descatusare psihica. Se simt singuri. M-au intrebat inainte de meci ce prima au. Nimeni nu a venit la ei sa le spuna ceva. Le-am oferit eu 1.000 de dolari. Multi dintre ei se rugau de mine sa nu plec". Referitor la anuntul lui Mititelu cum ca va schimba antrenorul, Rednic a comentat: "O sa-l antrenez pe domnul Staicu!". El a mai spus ca asteapta ca astazi sa discute cu conducatorii, sa vada in ce conditii va pleca de la Craiova. Cu toate acestea, ieri contractul sau a fost reziliat, conform unei clauze prin care aceasta decizie se poate lua unilateral, cu preaviz de 15 zile. Tot in contractul lui exista o clauza conform careia in situatia in care este demis, isi incaseaza toti banii din contract.

MUTARE

Mircea Rednic va parasi mai mult ca sigur "Stiinta", in locul lui pe banca tehnica urmand sa ajunga Victor Piturca. Aceasta mutare este decizia noului patron, Adrian Mititelu. "M-am inteles cu Piturca. De Mircea Rednic imi pare rau, este un mare antrenor, dar eu nu voi lucra cu el." Mititelu a precizat ca in functia de presedinte va fi instalat Gheorghita Geolgau. Piturca ar urma sa fie instalat din iarna, pana atunci banca tehnica fiind asigurata de o conducere interimara, ce va fi anuntata azi. Favorit principal este Gheorghita Geolgau.

"PURIUL" ESTE DEZAMAGIT

Vestea conform careia nu va mai antrena pe "U" Craiova i-a lasat un gust amar lui Mircea Rednic. "Lucrurile nu sunt spuse cum trebuie. Sunt antrenorul Universitatii cu contract. Daca nu ma mai vor, asa cum am mai spus-o, sa ma dea afara. Eu nu demisionez. Nu sunt un las. In plus, ii respect pe suporteri. Si ei si-au dat seama de jocurile care sunt la Craiova de cativa ani buni", a spus Rednic.

PLESAN

Omul meciului a fost Mihaita Plesan, mijlocasul care in iarna va parasi mai mult ca sigur echipa din Banie. Acesta a tras practic echipa dupa el, deposedand si pasand aproape fara greseala, trecandu-si de doua ori numele si pe tabela de marcaj. Sambata el a evoluat pentru a 50-a oara in Divizia A, aducand Craiovei a 600-a victorie in primul esalon. "Ma bucur foarte mult ca am reusit un joc bun si ca am marcat, readucand speranta in sanul echipei. Nu am mai inscris de foarte mult timp si ma simteam dator. Imi pare rau ca nu voi juca urmatoarea etapa in Cotroceni, mai ales in aceste momente in care trecem printr-o perioada grea", a declarat Plesan, care a fost eliminat la final, dupa ce a inscris golul victoriei.
×
Subiecte în articol: sport rednic