x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport “U” CRAIOVA / Fără Napoli de la vară

“U” CRAIOVA / Fără Napoli de la vară

de Dragos Stoica    |    Mario Morcov    |    06 Mar 2009   •   00:00
“U” CRAIOVA / Fără Napoli de la vară

După ce relaţiile sale cu patronul Adrian Mititelu s-au răcit în ultimul timp, tehnicianul italian nu ia în calcul prelungirea contractului cu oltenii pentru sezonul viitor.



Tensiunile dintre antrenor şi conducerea formaţiei din Bănie au răbufnit după înfrângerea de la Iaşi. Conform Gazetei sporturilor, Mititelu şi Balaci l-au acuzat pe Napoli de prea multă precauţie, reproşându-i că a jucat fără un vârf adevărat de careu şi că l-a schimbat pe Wobay, deşi Universitatea era condusă pe tabelă.

Fricţiunile dintre cele două tabere există însă de mai multă vreme. Încă din toamnă, Adrian Mititelu a fost iritat de faptul că Napoli este creditat cu cele mai mari merite în revenirea oltenilor printre formaţiile care contează în campionat, în detrimentul său şi al jucătorilor. Apoi, în iarnă, a venit rândul tehnicianului să se facă foc şi pară pe conducerea Craiovei, după ce oltenii nu au achiziţionat un atacant italian propus de Napoli. Bomboana pe colivă a pus-o anularea stagiului de pregătire din Italia, unde Napoli perfectase deja un meci amical în compania Fiorentinei, tot antrenorul fiind cel care rezolvase şi ţintarul celorlalte partide de verificare. Cum conducerea a decis ca echipa să meargă tot în Antalya, de unde craiovenii de-abia se întorseseră de câteva zile, Napoli a picat prost în faţa colegilor săi din Peninsulă.

CLAUZĂ
Cum Mititelu este deranjat şi de faptul că tehnicianul nu ţine cont de stafurile sale şi procedează doar conform propriilor idei, raporturile dintre acesta şi Napoli nu mai sunt deloc cele din urmă cu un an şi jumătate, când tehnicianul a fost readus la Craiova în primul rând într-un gest de reparaţie morală după episodul de tristă amintire “Dinel Staicu”. Niciuna dintre cele două părţi nu se gândeşte însă să renunţe la actuala înţelegere, valabilă până în vară, deoarece există o clauză care implică plata unei sume fabuloase de un milion de euro, în cazul rezilierii unilaterale a contractului!

Ionel Tersinio Gane, în blocstart

Singura situaţie în care Napoli ar putea rămâne totuşi pe banca oltenilor este calificarea Universităţii în Cupa UEFA la finele actualei stagiuni, acesta fiind şi obiectivul fixat de Adrian Mititelu pentru sezonul în curs. În caz contrar, locul lui Napoli pe bancă ar putea fiu luat de actualul său secund, fostul atacant Ionel Tersinio Gane, care la vară va absolvi şi cursurile Pro din cadrul FRF. Acesta este susţinut şi de Gheorghe Craioveanu, care ar putea deţine din vară o funcţie în cadrul clubului din Bănie. Fostul golgeter al Universităţii a declarat că ar putea aduce nişte sponsori la Craiova, dar că acest lucru nu este necesar în acest moment. “Mititelu are suficienţi bani ca să conducă singur clubul de fotbal. M-am gândit să sprijin Craiova cumva şi, dacă va fi nevoie, vom mai discuta şi pe viitor despre acest lucru. Deocamdată, echipa are tot ce-i trebuie, joacă fotbal, şi poate ajunge în cupele europene”, a declarat Craioveanu.

“Am venit cu nişte oameni de afaceri din Spania. Nu ar fi rău să vină sponsori la Universitatea. Dacă Mititelu ar apela la mine, aş face totul ca să ajut echipa mea de suflet”
Gheorghe Craioveanu

×
Subiecte în articol: sport napoli