Fotbaliştii Universităţii nu au antrenor, nu sunt plătiţi de aproape trei luni şi intenţionează să-şi depună memorii săptămâna viitoare, în timp ce angajaţii clubului nu şi-au primit salariile din septembrie.
Situaţie aproape fără ieşire la Craiova! Clasată la finalul turului pe cea de-a 14-a poziţie a clasamentului, chiar înaintea locurilor care duc spre Liga 2, Universitatea se confruntă cu cea mai gravă criză de la retrogradarea din 2005. Motivele sunt în primul rând de natură financiară, Adrian Mititelu nereuşind să mai găsească resursele pentru a asigura bugetul. Problemele au început încă din primăvara anului trecut, când "Ştiinţa" a trecut milimetric pe lângă retrogradarea la masa verde din cauza neprimirii licenţei, aspect rezolvat în al 13-lea ceas de craioveni.Criza de lichidităţi s-a văzut însă şi în vară, când, în loc să apeleze la un tehnician cu nume, Mititelu i-a dat echipa pe mână lui Daniel Mogoşanu, promovat de la echipa secundă a Universităţii.
FĂRĂ AUSTRALIENI ŞI FĂRĂ WOBAY
Lotul cu care oltenii vor aborda returul va fi sensibil mai slab decât cel din prima parte a campionatului. Dorel Stoica, cu cel mai mare salariu, 480.000 de dolari anual, şi-a reziliat contractul cu "Ştiinţa", iar Florin Şoavă, Vali Bădoi şi Vali Badea au fost puşi pe liber. Totodată, "contingentul" australian, format din Baird, Mitchell, Dilevski şi Rose, intenţionează să-şi depună memorii de reziliere a înţelegerilor cu Universitatea în cursul săptămânii viitoare, lucru pe care îl va face şi leonezul Julius Wobay.
Dacă nu vor face rost de bani la timp, craiovenii riscă să se confrunte cu aceeaşi situaţie ca şi anul trecut în privinţa acordării licenţei de comisia de specialitate a FRF. În prezent, datoriile la bugetul de stat se ridică la aproximativ 700.000 RON. De asemenea, clubul din Bănie trebuie să efectueze plăţi la câteva hoteluri folosite anul trecut în diferite deplasări, în timp ce angajaţii clubului au de încasat nu mai puţin de trei-patru salarii restante.
Uite Wotte, nu e Wotte!
După ce publicaţia olandeză Voetbal International a anunţat duminică faptul că Mark Wotte va fi noul antrenor al Universităţii Craiova, Adrian Mititelu a precizat ieri că n-a ajuns la un acord cu tehnicianul respectiv, dar că acesta se găseşte pe o listă de patru persoane din Benelux, pe care clubul din Bănie le-a contactat în această iarnă. "Încă n-am pus nici un antrenor. Este adevărat că numele care a apărut în presă se află pe lista noastră, dar mai avem în vedere încă un olandez şi alţi doi tehnicieni din acea zonă.
Până cel târziu vineri vom pune antrenor", a declarat Mititelu. Deşi finanţatorul echipei din Bănie a negociat în mai multe rânduri cu Victor Piţurcă, ultimul a declinat definitiv în urmă cu câteva zile oferta Craiovei, din cauza situaţiei financiare dezastruoase.
Se închide "Ediţie specială"?
Momentul extrem de dificil pe care îl traversează Adrian Mititelu se va răsfrânge şi asupra unor alte afaceri care îi aparţin patronului Universităţii Craiova. Cotidianul local "Ediţie specială" ar urma să-şi suspende apariţia în următoarele săptămâni, urmând să apară numai online. În ceea ce priveşte salvarea echipei de fotbal, aceasta ar putea veni doar printr-un transfer al lui Florin Costea peste hotare, câtă vreme Mititelu exclude total posibilitatea să vândă echipa.
De altfel, una dintre variantele avansate de Victor Piţurcă pentru a veni la Universitatea a fost preluarea a 50% din acţiunile echipei, alături de un alt om de afaceri, în timp ce Mititelu ar fi rămas cu jumătate din acţiuni. Finanţatorul a respins însă o asemenea variantă, ştiut fiind faptul că doreşte să conducă de unul singur.
"Nu este adevărat că am fi pus un nou antrenor. Numele care a apărut în presă se află pe lista noastră, dar mai avem în vedere încă un olandez, dar şi alţi doi tehnicieni din acea zonă. Până joi, cel târziu vineri, vom şti exact"
Adrian Mititelu, patron "U" Craiova