Interimatul lui Cornel Ţălnar depinde în mare măsură şi de rezultatul partidei de sâmbătă, de la Galaţi. Acest lucru este confirmat şi de unul dintre acţionari, Vasile Turcu: “Este foarte posibil ca Mircea Rednic (foto) să-şi înceapă treaba mai devreme decât este planificat”.
DINAMO

redresare. Preşedintele executiv Cristi Borcea a precizat referitor la noul tehnician: “Am trăit foarte multe dezamăgiri în ultimele luni, dar tot împreună vom reuşi. Să fie clar un singur lucru: dacă Mircea Rednic nu era dorit şi de jucători, nu îl mai contactam. În funcţie de rezultatele viitoare, vom vedea dacă se va reveni pe bancă de acum sau din vară”. La rândul său, tehnicianul a declarat: “Văd că deja se creează tensiune, că aş avea o listă neagră. Minciuni! Am nevoie de toţi jucătorii cu care am făcut performanţă sezonul trecut”.