Luptătorul de pro-wrestling Eddie Fatu, mai cunoscut graţie numelui său de scenă, Umaga, a încetat din viaţă aseară, la vârsta 36 de ani, în urma unui atac de cord. Aflat sub contract cu WWE până la mijlocul lunii iunie anul acesta, Umaga a avut apariţii episodice în galele de Smack Down şi Raw în ultimul an.
Poreclit Buldozerul Samoan din cauza fizicului impresionant, 1,93 metri înălţime şi 160 de kilograme, Umaga a încetat din viaţă la 36 de ani, din cauza unui atac de cord.
Umaga a făcut senzaţie în Smack Down şi Raw, însă luptătorul din Samoa a fost de mai multe ori penalizat din cauza consumului de substanţe interzise. Tot din această cauză, WWE a decis să nu-i mai prelungească acestuia contractul.
În ciuda apariţiilor spectaculoase şi a victoriilor importante, Umaga a obţinut doar două titluri în perioada petrecută alături de WWE, fiind de două ori campion intercontinental.
Citește pe Antena3.ro