x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Un fel de Omonia la pătrat

Un fel de Omonia la pătrat

de Marius Mihalcea    |    08 Aug 2009   •   00:00

Tehnicianul moldovenilor, Cristi Dulca, s-a arătat mulţumit de rezultatul tragerii la sorţi de ieri şi spune că "vicecampioana Greciei este un fel de Omonia la puterea a doua".



AEK Atena este ultimul obstacol al "galben-verzilor" în drumul către grupele Europa League. "Am căzut destul de bine, ţinând cont că AEK era a doua echipă mai accesibilă, după Slavia Praga", a fost prima reacţie a lui Cristi Dulca după aflarea rezultatului tragerii la sorţi în urma căreia FC Vaslui a evitat "greii" FC Valencia şi Benfica Lisabona. "Ne-am fi dorit să jucăm cu cehii, pentru că îi cunoşteam din ediţia trecută a cupelor europene, atunci când am pierdut calificarea după două rezultate de egalitate", a continuat antrenorul grupării moldovene. Anul trecut, FC Vaslui a ratat prezenţa în grupele Cupei UEFA în faţa Slaviei Praga, după un 0-0 în deplasare şi un 1-1 pe teren propriu. "Totuşi, ţinând cont de faptul că nu am fost cap de serie, eu zic că este bine. Cred că şansele de calificare sunt egale, 50-50 la sută", a conchis Dulca. "AEK Atena este o echipă care nu ne impresionează cu nimic. Cu tot respectul pe care îl avem faţă de ei, cred că putem să îi eliminăm. Au fost campioni, au jucat şi în Liga Campionilor, dar nu e o echipă care să ne sperie. Avem şansele noastre să ne calificăm mai departe, chiar dacă nu toţi avem norocul să jucăm cu băieţaşii ăia din Irlanda. Am mai văzut noroc, dar ca la băieţaşii ăia n-am mai pomenit", a spus finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, cu aluzie la adversarul Stelei, St. Patrick's.

Cine este AEK
Fondat în primăvara anului 1924, Clubul AEK Atena are în palmares 11 titluri de campioană, 13 Cupe şi 3 Supercupe ale Greciei. Pe plan internaţional, cele mai mai performanţe sunt un sfert de finală în Cupa Campionilor Europeni (1969) şi o semifinală a Cupei UEFA (1977). În ultima ediţie de campionat, AEK a încheiat sezonul regulat pe locul 4, dar după play-off a prins poziţia a doua. Potrivit transfermarkt.de, atacantul argentinian Ismael Blanco este cel mai scump jucător din lotul lui AEK, el fiind cotat la 5 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: sport fc vaslui