x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Victorie cu Young Boys

Victorie cu Young Boys

30 Iun 2004   •   00:00

Dinamo a trecut la pas de vicecampioana Elvetiei, scor 2-1, ambele goluri fiind reusite de Claudiu Niculescu.

DANIEL STAN

Aflati in turneu in Elvetia, elevii lui Ioan Andone au bifat al doilea succes, 2-1 cu Young Boys Berna, dupa ce, in primul joc, se impusesera cu 3-1 in fata celor de la FC Zürich.

SHOW. Partida cu Young Boys Berna s-a desfasurat in localitatea Balsthal, la 100 de kilometri de Worben, locul de cantonament al campionilor. Daca Danciulescu nu a mai inscris, a facut-o in schimb colegul sau din trupa N&D, Claudiu Niculescu. Acesta a realizat "dubla" dupa doua faze create de Florentin Petre, cel mai bun jucator de pe teren.

SPIONAJ. Inainte de meci, dinamovistii au fost vizitati de Viorel Modovan. Se poate spune ca fostul international a fost in spionaj, intrucat s-a transferat recent de la FC Nantes la Servette Geneva, grupare pe care Dinamo o va intalni maine in cel de-al treilea "amical". Meciul cu Young Boys, cel cu Servette si ultimul, cu FC Basel, programat duminica, se disputa in cadrul unui "patrulater".

Grazer AK a renuntat la Petre

Campioana Austriei, Grazer AK, a renuntat la transferul lui Florentin Petre, tranzactie ce parea rezolvata acum o saptamana. Un motiv l-a reprezentat si faptul ca oficialii austrieci nu au fost de acord cu salariul cerut de jucator, 300.000 de euro, ei oferind mai putin. Astfel, e foarte posibil ca "Piticul" sa ramana la Dinamo si sezonul urmator, nu numai in "dubla" cu MSK Zilina, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.

Ioan Andone: "Ne-am creat multe ocazii!"

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat la finalul meciului cu Young Boys: "Am avut o posesie buna, siguranta in aparare, insa trebuie sa remediem problemele de la finalizare, chiar daca ne-am creat multe ocazii". Dinamo a jucat in urmatoarea formula: Gaev - L. Ciobotariu, Alistar, Iordache - Irimia, Fl. Petre, Tames, Naidin, Pereny - Danciulescu, Cl. Niculescu. Au mai jucat: Baltoi, I. Balav, V. Munteanu, Margaritescu si Grigorie, ultimul accidentandu-se destul de serios, intindere, dupa doar 12 minute de joc. El va rata ultimele jocuri din turneul elvetian, denumit "Sempione Cup".

×
Subiecte în articol: sport young boys