x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Special Reportaje Petreceri spooky şi popocorn din partea casei

Petreceri spooky şi popocorn din partea casei

de Claudia Daboveanu Publicat la 01 Noi 2010 00:00 Modificat la 01 Noi 2010 00:00
Iar dovleci spintecaţi în chip de lampioane hi­doase, iar costume de vrăjitoare cu pălăriile ţu­guiate aferente, iar lilieci fâlfâindu-se pretu­tin­deni, iar case părăsite, iar măşti pocite. Des­chizi internetul, motoarele de căutare sunt ornate cu bostani rânjiţi şi-ţi oferă, de câ­teva zile bune, ştiri răsuflate despre fanto­me vorbind la mobil, care-au trecut prin ca­dre turnate la începutul secolului trecut, cele mai bântuite hoteluri din SUA, cele mai scârboase scene din filme, cele mai în­fri­co­şă­toare costume, cele mai monstruoase ve­de­te.

Deşi la noi n-am auzit de vreun praznic numit "sfântul halouin", cluburile au fost, la sfârşitul săptămânii, pline de petreceri spooky, cinematografele de filme creepy (ia d-aci superofertă: popcorn din partea casei, tarif 30 de lei, acces nelimitat filme 2D-3D, între orele 00:00-06:00; concurs costume de Halloween cu premii în abonamente pe 1-3 luni pentru cele mai horror costumaţii şi machiaje. Selecţia şi voturile pe pagina de Facebook a...). Tot din 24-Fun aflăm că una dintre cele mai prestigioase edituri oferă un discount de cel puţin 50% (ceva de speriat, zic ei...) celor care petrec Halloweenul alături de cărţile lor. Duminică dimineaţă am văzut poze de copii între 4 şi 10-12 ani deghizaţi în vrăjitoare, vampiri etc. Am aflat că la şcoală-grădi, doamna educatoare-învăţătoare le-a organizat piticilor un party pe banii părinţilor, cu costume şi recuzită închiriate de la o firmă de-o ştia dumneaei...

Halouinul te agresează atâta vreme cât te laşi agresat. N-aş merge aşa departe încât să afirm că suntem obligaţi să înghiţim toate astea. Nu-ţi place, nu te duci, întorci pagina, schimbi postul etc.

În ceea ce mă priveşte, eu am "sărbătorit" Halouinul aşa cum m-am priceput. Ignorându-l. Am ales, pe 29 sea­ra, concertul lui Herbie Hancock de la Sala Palatului şi pe 30 spectacolul "Odysseia", de la Odeon. Adevărate sărbători.

Citiţi şi:
Să vină Halouinul, inima să-mi crape!
Sărbătoare cu tematică horror

Din bar în bar naţia serbează dovleacul    

×
Subiecte în articol: reportaj