Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ionela Hurdela (11 ani) a dispărut din Gârlişte (Caraş-Severin) la 22 septembrie 2002, iar 11 zile mai târziu a fost găsită moartă într-o peşteră de lângă sat. Cadavrul fusese ars pe faţă, la nivelul coapselor şi în zona pubiană. Medicii legişti nu au stabilit dacă fetiţa a fost sau nu violată. În peşteră a fost găsit şi un prezervativ, iar expertiza ADN a stabilit, fără nici un dubiu, că el nu are nici o legătură cu cauza de faţă.
Prezervativul a fost însă principalul argument care l-a scos pe Măran Iancu din închisoare. Condamnat de un tribunal la 18 ani, pus în libertate şi apoi condamnat de o Curte de Apel la 20 de ani de închisoare, Măran Iancu a fost achitat recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitiv şi irevocabil.
La 33 de ani, câţi a împlinit la 13 septembrie, are toată viaţa înainte. Îşi face planuri, vrea să se însoare, vrea să plece în Anglia, unde are o soră stabilită, vrea să dea statul în judecată pentru daune. Nu e foarte decis însă în nici unul dintre proiectele sale... Acum munceşte cu ziua prin Anina, în construcţii, şi doarme la Oraviţa, pe la prieteni. Are un scuter roşu, vreo trei-patru numere de mobil şi o prietenă despre care tatăl său, Măran Iancu (n.r. - îi cheamă la fel, de aceea fiului i se spune Iancuţu), zice că are "15-16 ani. E minoră, poate o încurcă şi face puşcărie! Numai cu d'astea a umblat, o singură dată a avut o prietenă cam de-o seamă cu el, 17-18 ani, ea era în ultimul an de liceu, el terminase armata. A adus-o ş-acasă, mă gândeam că se însoară cu ea. Dar, dintr-odată, au rupt-o!". Tatăl lu' Iancuţu dă din cap şi-şi stinge supărarea cu ţuica din paharul care e-n faţa sa. Înghite şi continuă.
"Eu i-am zis: «Ia-ţi, mă, una de seama ta, poa' să aibă şi copil, mai faci şi tu doi-trei şi te aşezi la casa ta!». Degeaba... Băiatul ăsta a fost corupt de ele", susţine bărbatul şi arată cu capul, fără să privească, în direcţia surorilor nevăzute şi-a mamei lui Iancuţu, care sprijină zidul casei, asistând la discuţie. Părinţii lui Iancuţu au divorţat cu 24 de ani în urmă, dar se mai întâlnesc pe uliţele satului sau în curţile fetelor lor. Acum, sunt amândoi la sora lui Iancuţu, unde Hurdela Serghie a bătut în poartă, în prima zi după dispariţie, ca să întrebe de fata sa. "Am vrut să-l dau la o meserie, la Telecomunicaţii", continuă tatăl. "Mă-sa l-a băgat rob, să muncească pentru alţii. La cai, la sapă...". "Ar fi fost bun în Telecomunicaţii?" "Nu-i place munca migăloasă, n-are răbdare!", recunoaşte bărbatul.
Iancuţu are 8+3 clase şi nici o ocupaţie de bază. A fost un copil necăjit, avea doar şapte ani când mama l-a părăsit, pe el şi pe surorile sale, şi a plecat de acasă după un alt bărbat. Tatăl spune că Iancuţu n-ar fi fost aşa de afectat, nu întreba de mamă, dar "într-o iarnă", îşi aminteşte bărbatul, oftând, "l-am găsit în pantaloni scurţi şi-n cizme de gumă, se ducea la şcoală şi se îmbrăcase şi el cu ce găsise...". De faţă, mama neagă că şi-ar fi abandonat copiii, dar zice că le plătea pensie alimentară. "O prăjitură nu le-ai luat! Ai fost o «profitabilă» toată viaţa!", îi aruncă bărbatul, între două guri de ţuică. "Aşa, şi? Şi? Bine c-ai fost tu mai breaz!", argumentează femeia. Are degetele de la mâini pline cu inelele de aur pe care i le-a cumpărat Iancuţu.
Când el a împlinit 18 ani, ea s-a întors în viaţa lui şi, cumva, a reuşit să se apropie de băiat mai mult decât tatăl, care, în copilărie, i-a ţinut şi loc de mamă. Femeii îi cumpără cadouri, o ajută cu bani, vorbeşte cu ea la telefon, o vizitează adesea şi ţine cont de sfaturile ei. Pe la tată nu mai trece deloc. La el locuia în septembrie 2002, când a fost cu dispariţia Ionelei. Tatăl îşi aminteşte că la 23 septembrie era cu el la muncă, atunci "când au venit poliţiştii şi l-au luat pe sus". Apoi, doar ei ştiu din ce motive, Iancuţu s-a mutat la mama sa. Şi la 3 octombrie, după ce-au găsit fata moartă, de-acolo l-au săltat şi l-au dus în arestul Poliţiei.
"Credeţi că ar fi putut să-i facă el ceva fetiţei?" Tatăl mă priveşte lung. Cum naiba pot să-i arunc întrebarea asta aşa, în faţă? "Eu am fost la el în arest, să ştiţi. Şi l-am întrebat direct: «Eşti vinovat? Spune, ai făcut asta?». Mi-a zis: «N-am făcut nimic»." "Când v-a răspuns, s-au uitat în ochii dumneavoastră?" "N-a fost nevoie. L-am privit eu. Un părinte simte întotdeauna."
Când vine vorba despre acţionarea statului în justiţie, pentru obţinerea unor despăgubiri în bani, părerile părinţilor sunt împărţite. Tatăl este împotrivă, zice că "ajunge cu atâtea procese, n-are rost", în vreme ce mama susţine că "trebuie! E dreptul lui". Ş-apoi încep să se tachineze şi să depene amintiri comune, de parcă nu s-ar fi ciondănit deloc mai devreme şi preţ de două decenii, de când au divorţat, despre o fată de-a ei, de 19 ani, moartă de curând într-un accident de maşină, despre un băieţel de-al lor, născut înaintea lu' Iancuţu, mort în pruncie, înecat cu lapte, la sân.
Cu Măran Iancu, fiul, am stat de vorbă pe marginea şoselei, la ieşirea din Anina. A acceptat să ne vedem, chiar el a sunat pe numărul pe care i-l lăsasem mamei, apoi s-a răzgândit, dar în cele din urmă ne-am întâlnit. A venit călare pe scuterul roşu, îmbrăcat într-o cămaşă neagră, cu imprimeuri albe, pantaloni negri, călcaţi la dungă şi pantofi cu bot ascuţit. E plăpând, are în jur de 1,60 m, părul blond, puţin lunguţ, cu breton într-o parte. Şi-o privire de-un albastru deschis, nefiresc, ca de Husky.
La început, e prudent în răspunsurile pe care le fragmentează cu "deci"-uri multe, apoi se relaxează şi devine fluent. Ştiam, din dosar, că expertiza psihiatrică a stabilit că intelectul său este mediu spre slab, dar şi că, de la unul dintre avocaţii săi, a făcut armata la antiaeriană... Despre fata cu care umblă, Iancuţu îmi spune că are 17 ani şi că sunt împreună de cinci-şase luni. Despre copilăria sa adaugă că la 12 ani a fugit la maică-sa, şi de acolo, în casa goală a bunicilor, unde a trăit singur. Spune că mama sa a plecat de acasă pentru că era bătută cu funia udă de taică-su. Care pe el mai mult îl încurcă decât îl ajută. Şi acum, şi atunci când a fost arestat. "Pe tine te-a bătut vreodată?" "Nu, niciodată. Poate de două-trei ori, când mai plecam de acasă să umblu cu băieţii. Tata voia să mă ţină numa'n casă!"
"E adevărat că aveai un aparat de fotografiat şi că d'aia oamenii îţi spuneau Iancuţu fotografu'?" "Da, mi-l cumpărasem din banii mei, era unul nemţesc, cu care făceam poze rar, la distracţii, când avea lumea nevoie. Filmele le developam la Reşiţa."
"Cum arăta Ionela?" Deci. "Cum să arate? Avea părul până la funduleţ", zice el şi arată cu mâna înspre al lui. "Era dezvoltată pentru vârsta ei?" "Atâta", răspunde el ş-arată spre umăr, indicând înălţimea fetei. "Nu, voiam să te întreb dacă era dezvoltată ca fată... Avea sâni?" "Nu. Era un copil", răspunde Iancuţu, fără să ezite.
Ca să justifice prezenţa prezervativului în peşteră ş-apoi în declaraţia lui Măran, poliţiştii precizează într-una dintre note: "Deşi se cunoştea că minora îşi începuse viaţa sexuală, că mama minorei este alcoolică, că nu au mijloace de existenţă, că ambii părinţi muncesc cu ziua la diferiţi cetăţeni ai satului, am acordat toată atenţia acestui caz, cunoscând impactul în rândul populaţiei". Chiar aşa să fi fost, făcea sex fetiţa de 11 ani şi 8 luni despre care părinţii săi spun că încă se mai juca cu păpuşile? Îl întreb pe Iancuţu. "Umbla Ionela cu băieţi?" "Nu cred", răspunde el. "Poate că vorbea cu ei, prostii d'astea, copilării... Da' nu altceva!", mă asigură el. "Ce fel de fire avea?" "Era mai drăcoasă", zice şi zâmbeşte. "Când o bătea mă-sa se ducea şi dormea la vară-mea." "Şi-n ziua aia, ce s-a întâmplat cu ea?"
"Ea vorbise cu un văr şi o verişoară de-a mea să meargă la Brădet, la doi fraţi gemeni, că ei îi plăcea de unul dintre ei. Şi-n ziua când m-am întâlnit cu ea, mi-a zis că spre Brădet merge, verişorii mei o luaseră înainte." (n.r. - varianta a fost verificată şi s-a infirmat). "Tu ştiai peştera aceea în care a fost găsită ea?" "Sunt 20 de peştere în zonă, pe toate le ştiu!" "Şi aia cum e?" "Aia e cea mai mică. Se intră puţin pe burtă, apoi tavanul se înclină şi pe urmă se ridică, aşa cum e dealul deasupra. Şi urmează o cameră mai mare." "Ce căuta prezervativul acolo?" "M-au pus să recunosc că e al meu." "Ştiu că nu e al tău. Ce căuta acolo?" "Cred că nici n-a fost acolo, l-au luat ei (n.r. - poliţiştii) şi l-au pus acolo."
Îmi zice că s-a uitat pe dosar şi-l întreb despre pozele făcute cadavrului. Iancuţu îşi aminteşte că-s multe de la autopsie şi doar câteva din peşteră. "Pe care obraz era arsă?" (n.r. - pe ambii). "N-am văzut, erau poze făcute de la depărtare"(n.r. - multe însă erau doar cu chipul fetei).
Despre puşcărie îmi spune că "a fost OK. Numai că n-aveam libertate. M-am întâlnit acolo cu prieteni, foşti colegi de şcoală, doi dintre ei erau închişi pentru că furaseră o vacă". Doi ani şi patru luni a stat închis, mai întâi pe arest, apoi la "Popa Şapcă". "Nu te-ai gândit, stând în puşcărie, cine ar putea fi vinovatul?" "Nu" "Nu te-ai gândit «măi, eu stau aici, ş-ăla e liber, bea, mănâncă, se distrează... mama lui, cine-o fi»?" "Nu, mă gândeam doar că n-o să mai stau mult închis acolo ş-o să fiu liber."
Îi spun c-am aflat că fratele său e îngropat în Gârlişte, lângă Ionela.
Şi-l întreb dacă mai merge la cimitir. "Merg când mă duc în sat." "Şi, dacă tot e lângă fratele tău, nu-i aprinzi şi ei o lumânare?" "Nu" "De ce?" "Păi, să mă vadă cineva p'acolo şi să interpreteze?"
Mărturisirea faptei, negru pe alb
"Apoi, plecând spre casă, ea a început să zbiere, lăsând-o singură şi eu apoi punându-i mâna la gură ca să nu mai zbiere s-a astupat şi, la un moment dat, am văzut că nu mai răsuflă, apoi am lăsat-o acolo şi am plecat acasă. Arăt că eu nu am vrut ca să o omor, ci doar am vrut ca să o fac să nu mai ţipe."
- fragment dintr-o declaraţie în care, în timpul urmării penale, Măran Iancu descrie cum a comis omorul
Citiţi şi:
● Crimă cu "autor pe jumătate cunoscut"
● Poliţistul şi suspectul trec pe lângă cadavru
● Autopsia fetiţei, făcută pe două lăzi şi o scândură
● De ce umblă liberi criminalii
