x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie BAC 2016. Absolvenții de liceu susțin proba scrisă la limba română din cadrul examenului de bacalaureat

BAC 2016. Absolvenții de liceu susțin proba scrisă la limba română din cadrul examenului de bacalaureat

04 Iul 2016   •   09:51
BAC 2016. Absolvenții de liceu susțin proba scrisă la limba română din cadrul examenului de bacalaureat
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

BACALAUREAT 2016. Absolvenții de liceu susțin luni prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, din cadrului sesiunii iunie-iulie a examenului de bacalaureat.

Bacalaureatul va continua marți, cu proba la limba și literatura maternă, care va fi susținută de elevii aparținând minorităților naționale, miercuri — cu proba obligatorie a profilului, iar vineri va fi proba la alegere a profilului și specializării.

Rezultatele vor fi afișate în data de 12 iulie (până în ora 16,00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 16,00 — 20,00), care urmează a fi soluționate în perioada 13 — 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.

Potrivit unui centralizator al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în vederea susținerii examenului național de bacalaureat din această sesiune, s-au înscris 137.344 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 114.993 de candidați (71,23%) provin din promoția curentă, iar 22.351 de candidați (28,77%) din seriile anterioare.

MENCS reamintește faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile referitoare la susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise.

Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, precizează MENCS.

Potrivit datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), în anul școlar 2015-2016 există înregistrați 161.448 de elevi în anii terminali de liceu (clasele a XII-a zi și a XIII-a).

AGERPRES

×