x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Curiosul caz al locurilor titularizabile din județul Constanța. Cum au rămas fără posturi de titulari câteva zeci de educatori și învățători

Curiosul caz al locurilor titularizabile din județul Constanța. Cum au rămas fără posturi de titulari câteva zeci de educatori și învățători

de Georgiana Oprea    |    19 Aug 2020   •   11:10
Curiosul caz al locurilor titularizabile din județul Constanța. Cum au rămas fără posturi de titulari câteva zeci de educatori și învățători

21 de educatori și 25 de învățători din Constanța, care au luat examenul de titularizare, nu au putut ocupa posturile de titulari pentru că Inspectoratul Județean a greșit în realizarea listelor cu posturi pe perioadă determinată (suplinitori – 1 an) și perioadă nedeterminată (titulari – 4 ani). Posturile pentru titulari au fost mutate pe lista cu suplinitori.

Candidații din județul Constanța, cu note peste șapte obținute la examenul de titularizare, au semnalat existența unor probleme pe listele cu posturi nedeterminate și posturi determinate, în cadrul ședinței din 13 august pentru repartizare. Astfel, deși locurile cu o viabilitate de patru ani trebuiau să fie scoase la concurs, ca titularizabile, în cadrul ședinței publice din 13 august, acestea erau trecute pe listele cu posturi pentru suplinitori și nu au putut fi ocupate.

La acel moment, pe listele cu posturi pe perioadă determinată (suplinitor) figurau 21 de posturi pentru educatori, cu viabilitate patru ani, și 25 de posturi pentru învățători, viabilitate patru ani. Ulterior, numărul acestora a crescut. 

Greșeala a fost semnalată, dar nici până în acest moment nu s-a găsit vreo rezolvare.

Un număr de 24.732 de lucrări au ajuns, la nivel național, în centrele de evaluare după concursul de titularizare, sesiunea 2020. După contestații, rata de promovare este de 60,79%, cu 14.789 de note situate între 7 și 9,99 și 244 de note de 10. Locuri în spatele catedrei, pe perioadă nedeterminată, nu sunt pentru toți, cu atât mai mult atunci când nu toate locurile titularizabile sunt scoase la concurs. 

La nivel național, rata de promovare în 2020 a fost cea mai mare înregistrată în ultimii patru ani, după ce în 2019 s-a înregistrat o rată de promovare de 48,37%, 49,17% în 2018, 47,63% în 2017 și 44,43% în 2016. 

În ceea ce privește situația la nivelul județului Constanța, dintre cei 800 de candidați înscriși la concursul de titularizare, 519 candidați au obținut note între 7 și 9,99, iar șase candidați au obținut note de 10. 

Pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajare pe perioadă determinată (suplinire) minimum nota 5. 

Astfel, cei 525 de candidați care au obținut note peste șapte erau eligibili pentru posturile titularizabile, cu o viabilitate de patru ani. Totuși, multe posturi cu o viabilitate de patru ani nu au fost trecute pe lista cu posturi pe o perioadă nedeterminată și, prin urmare, nu au putut fi ocupate de candidați în cadrul ședinței de repartizare care a avut loc pe data de 13 august. 

Cursul evenimentelor: 

Ședința pentru repartizarea candidaților care au obținut minimum 7


Pe 13 august, la ora 8:30, la Palatul Copiilor din Constanța, s-au strâns aproximativ 60 de persoane, care au obținut minimum nota 7 la examenul de titularizare, pentru a ocupa posturile scoase la concurs. Pentru a intra în ședință, s-au format grupuri de câte 20 de persoane. Totuși, nu au fost posturi pentru toată lumea, în ședință intrând o singură tranșă, respectiv 20 de persoane. Nu toate persoanele intrate în ședință au reușit să ocupe un loc. 

Tot în fața Palatului Copiilor din Constanța s-au constatat și greșelile existente pe listele cu posturi pe perioadă determinată și perioadă nedeterminată. 

Astfel, pe data de 13 august, pe listele cu posturi pe perioadă determinată figurau 21 de posturi destinate educatorilor, cu o viabilitate de patru ani, și 25 destinate învățătorilor. Aceste posturi nu au putut fi ocupate de candidați. 

„Înainte de ședința asta au avut loc pretransferuri, adică fete care erau titulare pe un post s-au transferat la altă școală. Automat, locul acela a rămas gol. Directorii au trimis posturile la inspectorat ca fiind titularizabile, adică pe perioadă nedeterminată (n.r. viabilitate patru ani). Inspectorii, însă, le-au pus pe perioadă determinată și, automat, noi nu am putut să le luăm astăzi, deși era dreptul nostru. Posturile apar cu o perioadă de patru ani, însă nu apar pe listele care trebuie.”, explică Maria, candidată care a obținut la concursul de titularizare nota 9,70 și care nu a reușit să ocupe un post de educatoare. 

De asemenea, directorii prezenți la ședința pentru repartizarea candidaților susțin faptul că posturile au fost trimise către Inspectorat ca fiind titularizabile.

„Să fie dat postul cu viabilitate pe patru ani și să apară în baza națională pe perioadă determinată, mie asta nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Niciodată! Decât dacă era dat de director cu viabilitate un an, atunci da, el apărea pe perioadă determinată. Era clar! Tot ce e pe patru ani este pe perioadă nedeterminată și devine titularizabil. Sunt educatoare aici care nu pot ocupa un post din cauza unei greșeli.”, a povestit o directoare, care nu dorește să îi fie divulgat numele.
 

Problema semnalată, situația (încă) fără nicio rezolvare

Candidații prezenți la ședința de repartizare din data de 13 august, de la Palatul Copiilor din județul Constanța, au semnalat problema inspectorilor prezenți în sala de ședință. Totuși, nu s-a ajuns la niciun rezultat.

Într-un videoclip filmat în cadrul ședinței, candidații cu note de peste 7 sunt invitați să participe la ședința din data de 20 august, pentru a ocupa un post de suplinitor. La expirarea perioadei postului de suplinitor, cadrul didactic trebuie să susțină din nou examenul de titularizare și să participe la ședința pentru repartizarea posturilor. O altă variantă la expirarea perioadei postului de suplinitor este ca directorul instituției să îi ofere continuitate pe post cadrului didactic, însă și în acest caz acesta trebuie să susțină încă o dată examenul de titularizare.

Explicațiile omului care nu poate fi certat

Ulterior, discuțiile s-au mutat pe holurile Palatului Copiilor din Constanța, candidații solicitându-i inspectorului școlar general din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai, explicații pentru situația existentă, cât și anularea ședinței.

„Nu știu care este greșeala, voi comunica cu Ministerul (n.r Ministerul Educației) (...) Până acum nu s-a sesizat, în primul și în primul rând, pentru că tot ceea ce înseamnă aplicație (n.r. site-ul Titularizare 2020) și posibilitatea de a interveni pe aplicație a fost până în 18 iunie. Pe 18 iunie erau cu totul alți responsabili (...) Eu voi lua legătura cu Ministerul și voi vedea cum se rezolvă situația. În toată discuția pe care am avut-o noi anterior momentului 18 iunie, ni s-a spus că în aplicație nu mai putem interveni. Adică ele au fost introduse la un moment dat ca atare, vreau să văd de ce au fost introduse ca atare și cum se poate remedia. Rezolvăm (...) Nici mie nu mi se pare normal, dar vom găsi soluții (...) Eu sunt omul care nu poate fi certat acum.”, a spus inspectorul Sorian Mihai.

Situația listelor pe 18 august, cu două zile înainte de ședința pentru ocuparea posturilor pe perioadă determinată

Pe 18 august, pe listele cu posturi pe perioadă determinată, disponibile pe site-ul titularizare.edu.ro, figurau un total de 813 locuri, dintre care 156 cu o viabilitate de patru ani, care ar fi trebuit să fie trecute pe listele cu locuri titularizabile, pentru a putea fi ocupate în ședința de pe data de 13 august.

Astfel, pe liste figurează un număr de 23 de posturi cu viabilitate patru ani pentru ciclul preșcolar, 33 de locuri pentru ciclul primar, viabilitate patru ani, și 100 de locuri pentru ciclul gimnazial, liceal și postliceal, viabilitate patru ani (n.r. au fost numărate atât locurile la stat, cât și cele la privat).


Captură ecran edu.titularizare.ro - locuri ciclul primar

Captură ecran edu.titularizare.ro - locuri ciclul preșcolar

Candidații: între tensiune și lipsa răspunsurilor

În timp ce informațiile oficiale și rezolvările întârzie să apară, pe grupurile dedicate cadrelor care au trecut examenul de titularizare, dar care nu au obținut un post, are loc o goană după răspunsuri.

Între puținele informații pe care le au despre situația din prezent, vina fiind aruncată dintr-o tabără în alta, se strecoară sentimentul că sistemul de educație din România nu le oferă nicio siguranță.

La ședința publică din 20-21 august, se vor soluționa, conform prevederilor metodologiei, în următoarea ordine:

-cererile de completare a normei didactice pe perioadă nedeterminată/ determinată a cadrelor didactice titulare;

-cererile de completare a normei didactice pe perioadă determinată a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/ catedrei;

-cererile cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detașare în interesul în interesul învățământului pentru restrângere nesoluționată;

-cererile cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 61 din metodologie;

-solicitările pentru detașarea la cere prin continuitate;

-solicitările pentru detașare la cerere în ordinea descrescătoare a notelor de la concursul de titularizare 2020;

-candidații care au obținut cel puțin nota șapte la proba scrisă din cadrul concursului național, sesiunea 2020, în ordinea descrescătoare a notelor, având prioritate candidații care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2020 – 2021 în baza mediei de repartizare minimum șapte, în condițiile prevăzute la art. 61 și 85 di metodologie.

-------------------------------------------------------

Până la momentul publicării articolului, Ministerul Educației și Inspectoratul Județean Școlar Constanța nu au răspuns solicitărilor de a oferi detalii despre situația posturilor din județul Constanța.

UPDATE (26.08). 

Răspunsul Ministerului Educației:

„Responsabilitatea stabilirii posturilor didactice/ catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată sau determinată aparține consiliilor de administrație ale unităților de învățământ”, potrivit MEC. 

În ceea ce privește posturile vacante cu viabilitate de patru ani, publicate pentru angajare pe perioadă determinată, acestea s-au vacantat în etapa de pretransfer la cerere a personalului didactic titular, etapă care s-a finalizat în data de 15 iunie 2020, iar termenul de afișare a listei finalei, reactualizate, cu posturile didactice vacante/ rezervate pentru concurs a fost 18 iunie 2020. 

De asemenea, Ministerul Educației spune că legislația nu interzice ca un post didactic cu viabilitate de patru ani să fie declarat pentru angajare pe perioadă determinată. Este obligatoriu însă ca toate posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminară să aibă viabilitate de minimum patru ani. 

„Responsabilitatea actualizării listei posturilor didactice vacante și rezervate după etapa de pretransfer la cerere aparținea directorilor unităților de învățământ precum și comisiei de mobilitate a persoanlului didactic constituită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Ministerul Educației și Cercetării asigură exclusiv coordonarea metodologică a mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar și nu poate modifica hotărâri ale consiliilor de administrație ale unităților de învățământ sau ale inspectoratelor școlare, precum și hotărâri ale comisiei județetene de mobilitate.”, se mai arată în răspunsul MEC. 

×