x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Deca: Nu vor fi școli în online din cauza facturilor la energie

Deca: Nu vor fi școli în online din cauza facturilor la energie

28 Oct 2022   •   14:37
Deca: Nu vor fi școli în online din cauza facturilor la energie

Școlile nu vor trece în online din cauza facturilor la energie, spune ministrul Educației, Ligia Deca, însă ar fi bine să sesizeze problemele din timp ca să poată fi ajutate. În așa fel se va evita inclusiv economia la gaz sau curent în școli.

Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că există o preocupare pentru a se asigura că iarna toate școlile vor avea fondurile necesare pentru plata facturilor la utilități.

„Aș vrea să amintesc că aceste tarife la utilități pentru unitățile de învățământ preuniversitar sunt plafonate, sunt plafonate la un nivel care, în mod normal, pe consumuri similare, nu ar trebui să permită creșterea facturilor. Dar, împreună cu domnul prim-ministru am avut o întâlnire care a inclus prefecții din toate județele, ministrul Energiei, ministrul Afacerilor Interne, în așa fel încât să vedem ce probleme există în fiecare județ. A fost o întâlnire în regim de video conferință. Ne-au mai fost sesizate de către diferite județe probleme punctuale care nu țin neapărat de tarife, ci de modul în care se desfășoară acest proces, de tipul de furnizor, de tipul de contracte, le avem pe toate în atenție și am promisiunea din partea tuturor colegilor mei din guvern că orice situație în care școlile se află în dificultate va fi tratată cu prioritate și vom aloca sumele necesare astfel încât procesul să continue fizic, față în față, pe tot parcursul sezonului rece”, a afirmat ministrul.

Întrebată dacă există posibilitatea ca școlile să treacă în online din cauza facturilor, Deca a răspuns că nu există această posibilitate: „dar, subliniem, dacă există probleme, este bine ca ele să fie aduse în atenția ministerului și în atenția Guvernului în ansamblu cât mai din timp și am solicitat acest lucru tuturor inspectorilor generali și tuturor directorilor de școli. Dacă previzionează probleme să ni le spună din timp în așa fel încât să îi putem ajuta, să nu ajungem în situații de tipul economiei de energie sau de gaz la școli. Nu este cazul, avem toate fondurile necesare pentru că școlile să își continue activitatea normal”.

Întrebară, de asemenea, dacă a primit numeroase sesizări, Ligia Deca a spus că nu au fost numeroase, ci punctuale: „am spus, există un singur caz, cel al Primăriei municipiului Giurgiu, care se află în atenția noastră și unde deja au început demersurile pentru a fi ajutați pentru acestă chestiune, dar în același timp verificăm cu toate județele în așa fel încât sumele previzionate pentru restul anului și pentru începutul anului viitor să le fie disponibile din timp”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: şcoli facturi Ligia Deca