x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Profesorii și părinții vor redeschiderea școlilor. Elevii au păreri împărțite

Profesorii și părinții vor redeschiderea școlilor. Elevii au păreri împărțite

28 Ian 2021   •   15:57
Profesorii și părinții vor redeschiderea școlilor. Elevii au păreri împărțite

Cei mai mulți profesori și părinți din România vor ca elevii să revină cât mai curând în bănci. Elevii, însă, au păreri împărțite, o mare parte dintre ei nefiind împotriva cursurilor online. Sondajul a fost realizat de Organizația Salvați Copiii pe parcursul lunii decembrie.

Conform rezultatelor sondajului78,4% dintre părinți și 73,1% dintre profesori consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în băncile școlii. Elevii, însă, nu sunt la fel de hotărâți: doar 56,8% dintre ei se declară în favoarea redeschiderii școlilor.

În ceea ce privește măsurile de siguranță în școli, cei chestionați pun accentul pe utilizarea materialelor igienico-sanitare și pe evitarea aglomerației.

83,5% dintre respondenți consideră că asigurarea condițiilor igienico-sanitare este o condiție necesară pentru deschiderea școlilor, 69,8% spun că e nevoie de asistență medicală în toate școlile, 59,3% dintre cei intervievați vor să fie luate măsuri pentru evitarea aglomerației în jurul școlilor, 45,3% consideră că este necesară reducerea numărului de elevi din clase și 44,8% spun că este nevoie de transport sigur către și dinspre școală.

O altă problemă vizată de sondaj este recuperarea materiei și acoperirea decalajului educațional pentru copiii vulnerabili, care nu au avut o participare reală la educația online. 80.9% consideră utilă revizuirea programei școlare, cu accent pe materia esențială, 43,7% spun că sunt necesare intervenții de sprijin pentru cei care nu au reușit să participe real la educația online și doar 10,2% se pronunță pentru prelungirea duratei cursurilor în acest an școlar.

Sondajul a fost realizat în decembrie 2020, pe un eșantion format din 8.193 de respondenți, dintre care 5.811 elevi, 1.734 părinți și 648 cadre didactice.

 

×
Subiecte în articol: elevi profesori scoala