Evaluarea Națională 2018. Elevii de clasa a II-a susţin luni probele scrise la limba română şi limba maternă din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de MEN.
Potrivit unui comunicat remis presei, testele de citire la aceste discipline vor fi susţinute în data de 8 mai.
Proba de matematică este programată în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 10 mai.
Evaluarea naţională 2018 clasa II. Calendar
Evaluarea Națională 2018 pentru elevii din clasa II se va desfășura în zilele de 7, 8, 9 și 10 mai, după următorul program:
- 7 mai 2018 - limba română (scris)
- 7 mai 2018 - limba maternă (scris)
- 8 mai 2018 - limba română (citit)
- 8 mai 2018 - limba maternă (citit)
- 9 mai 2018 - matematică
- 10 mai - limbă română pentru minoritățile naționale (scris și citit)
Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) şi limba maternă (17 mai).
Elevii claselor a VI-a vor susţine evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă şi comunicare) şi 24 mai (matematică şi ştiinţele naturii).
"Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi", susţine sursa citată.
Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.
Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV şi EN VI.
Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test la clasa respectivă.
Cumulat, se estimează participarea a peste 575.000 de elevi înscrişi în cele trei clase.
"Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele sunt valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate", precizează MEN în comunicat. AGERPRES