x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Foarte puțini elevi vor merge în școli pentru a se pregăti de Evaluarea Națională și Bacalaureat

Foarte puțini elevi vor merge în școli pentru a se pregăti de Evaluarea Națională și Bacalaureat

27 Mai 2020   •   11:29
Foarte puțini elevi vor merge în școli pentru a se pregăti de Evaluarea Națională și Bacalaureat
Sursa foto: Hepta

 

Numărul foarte mic de elevi care vor participa la pregătirea pentru examenele naționale este un semnal de alarmă pentru autorități, iar în aceste condiții rezultatele vor fi slabe, sub nivelul anilor trecuți, susțin reprezentanții organizației World Vision România (WVR).

Potrivit unui comunicat al World Vision România, mai puţin de o treime dintre copiii înscriși din programele organizației vor merge la şcoală în perioada 2 – 12 iunie, la pregătirea pentru examenele naţionale. Cu toate acestea, conform informaţiilor oferite de părinţi, 70% dintre aceştia spun că îşi vor trimite copiii pentru a da examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională.

Cele mai des întâlnite motive pentru care elevii refuză să meargă la pregătire sunt: au părinţi sau bunici care sunt în categoriile aflate la risc pentru COVID-19, lipsa de încredere în capacitatea şcolilor de a asigura posibilitatea de a se respecta distanţarea socială şi regulile legate de igienă, teama de îmbolnăvire în mijloacele de transport în comun și lipsa de claritate în ceea ce priveşte măsurile luate de autorităţi pentru prevenirea îmbolnăvirilor în perioada în care copiii merg la şcoală.

Conform reprezentanților World Vision România, procentul de copii care vor participa la pregătirea pentru examene este asemănător şi în oraşele mari. Conform unui sondaj dat publicităţii de Inspectoratul Bucureşti, aproape 23% dintre elevii din București au anunțat până vineri că vor veni la școală, fizic, în perioada 2-12 iunie, pentru a se pregăti de Evaluarea Națională și Bacalaureat.

Fundaţia World Vision România solicită Ministerului Educaţiei și Cercetării să comunice clar părinţilor şi elevilor cum se vor aplica măsurile de protecţie, lucru care ar putea duce la creșterea ratei de participare atât la pregătirea pentru examene, cât şi la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.

„Este foarte important să continuăm să învățăm și să găsim soluții care să permită accesul copiilor la educație și în perioade neobișnuite, așa cum este aceasta. Educația trebuie să fie o prioritate pentru părinți și pentru întreaga comunitate. Însă ceea ce vedem zilele acestea ne demontrează în continuare contrariul, iar acest drept fundamental al copilului, educatia, este tratat cu superficialitate. Numărul foarte mic al elevilor care vor participa la pregătirea pentru examene este un semnal de alarmă pentru autorităţi, mai ales după o perioadă în care aproape un sfert dintre copiii României nu au avut acces la educaţia online. Cu siguranță rezultatele la examenele naţionale în acest condiţii vor fi slabe, sub nivelul anilor trecuţi”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România.

Aceasta susține că în sistemul de educație domină haosul.

„Suntem în prag de examene, iar în sistemul de educație ceea ce domină este haosul și lipsa unor măsuri coerente și clare care să permită accesul copiilor la educație în condiții de siguranță”, a mai spus Mihaela Nabăr.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: elevi pregatire examen şcoli