x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ministerul de Interne suplimentează cu aproape 7.000 de locuri școlile de agenţi și subofiţeri, plus reducerea perioadei de școlarizare la jumătate

Ministerul de Interne suplimentează cu aproape 7.000 de locuri școlile de agenţi și subofiţeri, plus reducerea perioadei de școlarizare la jumătate

30 Aug 2017   •   19:54
Ministerul de Interne suplimentează cu aproape 7.000 de locuri școlile de agenţi și subofiţeri, plus reducerea perioadei de școlarizare la jumătate

La propunerea Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul României a adoptat, în ședința de astăzi, 30 august a.c., o Hotărâre ce prevede creșterea cifrei de școlarizare la școlile de agenți și subofițeri din cadrul MAI.

Prin Hotărârea de Guvern adoptată astăzi, cifra de școlarizare pentru școlile de agenți și subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne va fi crescută la 8.190 de locuri pentru anul școlar 2017-2018, prin organizarea a trei sesiuni de admitere. Prevederea nu vizează Academia de Poliție "Alexandru I. Cuza" care este singura instituție de învățământ a MAI pentru formarea ofițerilor de poliție, poliție de frontieră, pompieri și jandarmi.

Până în prezent, școlilor de agenți și subofițeri din MAI le era alocat un număr 1.434 de locuri pe an, însă, în momentul de față, deficitul de personal se situează la peste 20.000, acesta fiind accentuat de ieșirile la pensie din ultimii ani.

Hotărârea de Guvern adoptată astăzi face parte dintr-un pachet legislativ și managerial care va fi aplicat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne având ca scop reducerea deficitului de personal, creșterea gradului de protecție a angajaților și îmbunătățirea dotărilor pe care angajații MAI le au la dispoziție.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, a mai fost luată decizia de reducere a perioadei de școlarizare în școlile de agenți și subofițeri de la 2 ani la 1 an, prevedere care se aplică din acest an. În acest mod, promoția 2016-2018 va finaliza cursurile în luna decembrie a acestui an, urmând să fie încadrată de la începutul anului viitor. Prin această modificare, promoțiile vor putea ajunge la un număr de 3.000-5.000 absolvenți anual.

Reducerea perioadei de școlarizare a fost o măsură analizată temeinic, inclusiv din perspectiva asigurării competențelor profesionale specifice funcțiilor în care absolvenții vor fi repartizați.

Pentru dezvoltarea pregătirii profesionale, agenții de poliție vor putea urma programe de formare continuă, așa cum este cursul de pregătire tactică, care se desfășoară în prezent la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Acest modul de pregătire tactică susținut de profesioniști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale are ca scop perfecționarea unor proceduri utilizate frecvent în munca de poliție, cum ar fi: legitimarea persoanelor, controlul bagajelor, oprirea autovehiculelor, folosirea armamentului etc. Cursul de pregătire a început în luna iunie a.c., până în prezent fiind pregătiți peste 700 de polițiști.

Demersul, inițiat de MAI și susținut astăzi de Guvernul României, presupune un efort susținut al personalului cu atribuții în sistemul de formare profesională inițială, aspect pentru care, în perioada imediat următoare, atenția factorilor decizionali de la toate nivelurile ierarhice va fi concentrată pe susținerea asigurării resurselor instituționale necesare în procesul didactic.Observator.tv

×