x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ministrul Educației, Liviu Pop anunță schimbări majore în cazul Bacalaureatului de anul viitor

Ministrul Educației, Liviu Pop anunță schimbări majore în cazul Bacalaureatului de anul viitor

30 Aug 2017   •   16:53
Ministrul Educației, Liviu Pop anunță schimbări majore în cazul Bacalaureatului de anul viitor

Probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale din cadrul examenului de Bacalaureat de anul viitor se vor susţine în prima parte a semestrului al doilea, urmând ca probele scrise să se desfăşoare la finalul clasei a XII-a, a anunţat miercuri ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

"Aducem o decongestionare a materiei pentru elevii care susţin examenul de Bacalaureat. (...) Evident că şi pe zona de evaluare venim cu elemente suplimentare de siguranţă - nu vom mai plimba lucrările dintr-un judeţ în altul şi profesori în centrele de evaluare", a spus ministrul, potrivit unei înregistrări video postate pe Facebook.

Tot ca o noutate, el a precizat că lucrările vor fi scanate şi securizate cu ajutorul STS-ului.

"Se vor corecta de către profesori sau în centrul de corectare sau pe un laptop sau calculator sau acasă, unde doresc, totul cu o securizare clară. Nu va şti niciun profesor lucrarea cărui elev o corectează. Vom pilota aceste două noutăţi în luna ianuarie, la Evaluarea Naţională, şi februarie-martie, la examenul de Bacalaureat", a afirmat Pop, care a precizat că pilotarea va fi făcută în zece judeţe.

Potrivit acestuia, astfel vor scădea costurile aferente procesului de corectare, dar şi presiunea care ar putea fi pusă pe profesor.

Ministerul Educaţiei Naţionale va aproba, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, calendarele şi metodologiile de organizare şi desfăşurare pentru Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a, respectiv examenul naţional de Bacalaureat din anul 2018.

''Principalele elemente de noutate în raport cu metodologiile aprobate anul trecut vizează calendarul probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale din cadrul examenului de Bacalaureat (programate în semestrul al II-lea), respectiv sistemul de evaluare a lucrărilor susţinute la probele scrise (EN VIII şi Bacalaureat)'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES. AGERPRES

×
Subiecte în articol: bacalaureat schimbare