x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Pentru admiterea în anul universitar 2018-2019, la UMF“Carol Davila” din Bucureşti au fost scoase la concurs peste 1.400 de locuri

Pentru admiterea în anul universitar 2018-2019, la UMF“Carol Davila” din Bucureşti au fost scoase la concurs peste 1.400 de locuri

13 Iun 2018   •   15:35
Pentru admiterea în anul universitar 2018-2019, la UMF“Carol Davila” din Bucureşti au fost scoase la concurs peste 1.400 de locuri

Pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018-2019, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) au fost scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării 1.402 de locuri, dintre care 1.100 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri cu taxă.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2018-2019, aceasta creionează pentru specializarea „medicină” un număr de 360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu (569 locuri finanţate de la buget şi 200 locuri cu taxă). Pentru specializarea “medicină dentară” regăsim un număr similar de credite, pentru aceeaşi perioadă de studiu  (171 locuri finanţate de la buget şi 70 locuri cu taxă), la facultatea de farmacie , 300 de credite pentru 5 ani de studiu (171 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă), în timp ce la FMAM , pe segmentul Moaşe şi Asistenţă medicală generală pentru 4 ani de studiu, 240 de credite (110 locuri finanţate de la buget şi 0 locuri cu taxă), iar pentru alte specializări FMAM care însumează 3 ani de studiu şi 180 de credite, au fost repartizate 79 de locuri finanţate de la buget şi 12 de locuri cu taxă. Amintim faptul că, în anii precedenţi, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.468 de locuri în 2017, dintre care 440 de locuri cu taxă, iar în 2016 acestea au însumat 1.420, dintre care 470 de locuri cu taxă.

Procedura de înscriere în concurs

Înscrierea candidaţilor se va face la secretariatele facultăţilor, respectiv pentru Facultatea de Medicină – Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8, sector 5, pentru Facultatea de Medicină Dentară - Calea Plevnei, nr. 19, sector 5, pentru Facultatea de Farmacie - str. Traian Vuia, nr. 6, sector 1 şi pentru Facultatea de Moaşe şi Asistennţă Medicală (FMAM) – Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8, sector 5. Înscrierile se vor face în perioada 12 – 18.07.2018 între orele 900- 1600. Şi anul acesta, taxa de înscriere este de 250 lei pentru toate facultăţile şi specializările; 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare; în cazul retragerii din concurs înaintea desfaşurării probelor, doar taxa de participare va fi returnată. Potrivit  legii, copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat (până la vârsta de 26 ani ai candidatului) sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti. Pentru anul universitar 2018-2019, Senatul UMF “Carol Davila” aprobă scutirea de taxă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă pentru urmatoarele categorii de candidaţi:

  • orfanii de ambii părinţi;
  • candidaţii instituţionalizaţi în aşezăminte de ocrotire sau din plasament familial;
  • copiii din familiile afectate de catastrofe naturale;
  • eroii revoluţiei române şi copiii acestora;

De asemenea, U.M.F. “Carol Davila” acceptă pentru înscriere la studiile universitare de licenţă, fără concurs de admitere, candidaţii care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele naţionale recunoscute de M.E.N., la disciplinele Biologie, Fizică şi Chimie.

Cea mai titrată Universitate de Medicină

Cu un istoric şi performanţe greu de egalat, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti numără astăzi, după 160 de ani de la înfiinţarea sa, 10.290 de studenţi, dintre care peste 8.314 sunt studenţi români, 1797 de cadre didactice, 5.306 medici rezidenţi, 1.567 de studenţi doctoranzi şi 237 de conducători de doctorat. Performanţele şi poziţionarea înregistrate astăzi, atât pe plan intern, cât şi extern de către UMF „Carol Davila” se datorează în primul rând unor nume cu puternică rezonanţă precum, Carol Davila şi Nicolae Kretzulescu, întemeietorii Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din 1857, Victor Babeş, Francisc Rainer, C.I.Parhon ,Thoma Ionescu, Nicolae Paulescu, Ion Cantacuzino sau laureatul premiului Nobel din 1974, George Emil Palade.

Nutresc speranţa că această prestigioasă instituţie de învăţământ superior îşi va continua trendul ascendent în ceea ce reprezintă cercetarea ştiinţifică medicală şi, prin abnegaţia şi dăruirea profesională a cadrelor didactice, a studenţilor actuali şi viitori, va reuşi să dea naştere unui nou laureat al premiului Nobel. O dovadă în plus, că acest fapt înălţător pentru întreg mediul academic românesc va putea fi posibil, a reprezentat-o şi cea de-a VI-a ediţie a Congresului UMF „Carol Davila” unde au fost prezentate unei audienţe record, un număr remarcabil de cercetări ştiinţifice de top, mare parte dintre acestea provenind din rândul tinerilor noştri cercetători” a declarat Acad. Ioanel Sinescu, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Desfăşurat în perioada 7-9 iunie, Congresul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti - „Perspective Interdisciplinare”,  ediţia a VI-a, cea mai mare manifestare a cercetării ştiinţifice medicale din România, a numărat aproximativ 5.200 de participaţi, număr record şi în evoluţia acestui amplu eveniment, 45 sesiuni stiintifice, 4 simpozioane/Granturi educaționale, 6 invitati speciali, 257 lectori romani, 14 lectori straini, 2 sesiuni Honoris Causa-6 acordări de titluri, 13 lansari de carte, 4 sesiuni “Tanarul Cercetator”,16 parteneri științifici şi 190 postere electronice.

×