x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Scandal într-o școală din Sectorul 2: Elev agresat de profesor chiar lângă unitatea de învățământ

Scandal într-o școală din Sectorul 2: Elev agresat de profesor chiar lângă unitatea de învățământ

de Redacția Jurnalul    |    23 Mar 2026   •   18:30
Scandal într-o școală din Sectorul 2: Elev agresat de profesor chiar lângă unitatea de învățământ
Sursa foto: Profesor din București, cercetat penal pentru violențe asupra unui elev

Un profesor este cercetat de polițiști pentru comportament abuziv asupra unui elev. Abuzul s-ar fi produs în apropierea unei școli din sectorul 2 al Capitalei. Mama acestuia e cea care a adus cazul în atenția polițiștilor.

Un cadru didactic este cercetat după ce ar fi agresat fizic un elev minor.

Incidentul a fost reclamat de mama copilului și investigat de polițiștii din București.

Potrivit Poliției Capitalei, cazul a fost semnalat pe 20 martie 2026, prin apel la 112 și ulterior prin plângere, de către o femeie care a susținut că fiul său a fost agresat în apropierea unei unități de învățământ din Sectorul 2.

În urma evaluării situației, polițiștii au constatat existența unui risc iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de cinci zile, conform legislației în vigoare.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 8, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Ancheta vizează infracțiunea de „purtare abuzivă”, iar autoritățile urmează să stabilească exact circumstanțele în care s-ar fi produs incidentul.

Reprezentanții Poliției Capitalei au transmis că tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind siguranța copiilor și desfășoară toate demersurile necesare pentru clarificarea cazului și aplicarea măsurilor legale.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: profesor ordin de protectie abuz elev
Parteneri