x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Programele Evaluării Naționale și Bacalaureatului au fost publicate în Monitorul Oficial

Programele Evaluării Naționale și Bacalaureatului au fost publicate în Monitorul Oficial

17 Apr 2020   •   10:39
Programele Evaluării Naționale și Bacalaureatului au fost publicate în Monitorul Oficial

Noile programe pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul din acest an au fost publicate, astăzi, în Monitorul Oficial.

Acestea sunt prevăzute în ordinul ministrului Educaţiei privind aprobarea programelor pentru Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi pentru probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2019 - 2020.

Ordinul cuprinde în anexe noile programe pentru:

- Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2019-2020 la disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) şi matematică;

- pentru Bacalaureat 2020 la disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie.

"Prin elaborarea acestui ordin se asigură egalitatea de şanse pentru toţi elevii care vor absolvi învăţământul gimnazial, respectiv liceal, dar şi o evaluare obiectivă, la nivel naţional, a competenţelor specifice formate/dezvoltate, dar şi a conţinuturilor corespunzătoare parcurse de elevi pe parcursul învăţământului gimnazial/liceal, respectiv în clasa a VIII-a/a XII-a până la finalizarea semestrul I al anului şcolar 2019-2020", declara, zilele trecute, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

×
Subiecte în articol: evaluare nationala bacalaureat