Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, miercuri, 9 septembrie, ca activitățile didactice din primul semestru al anului universitar 2020 – 2021 să se desfășoare online.
De asemenea, potrivit unui comunicat al SNSPA, în funcție de evoluția pandemiei din această toamnă, anumite activități didactice se pot desfățura cu participarea fizică a studenților și a cadrelor didactice, însă decizia urmează să se ia individual, în funcție de disciplină și anul de studii.
„Deschiderea noului an universitar 2020 - 2021 reprezintă una dintre principalele provocări cu care se confruntă sistemul de învăţământ superior din România, în contextul generat de situaţia epidemiologică din ţara noastră. Miercuri, după consultarea tuturor actorilor implicaţi în comunitatea academică, Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative a decis ca activităţile didactice din primul semestru al anului universitar 2020 - 2021 să se desfăşoare în continuare în sistem online. Decizia a avut ca obiectiv principal începerea activităţii didactice fără a pune în pericol sănătatea studenţilor, a cadrelor didactice şi a personalului administrativ, precum şi a familiilor acestora. Aşa cum arată toate studiile de specialitate din ultimele săptămâni, riscul infectării cu COVID-19 nu numai că nu a scăzut, dar este pe o curbă ascendentă", se arată în comunicat.
Căminele vor păstra același regim ca în semestrul al II-lea al anului universitar 2019 – 2020, asigurându-se condițiile de cazare doar pentru studenții străini aflați deja în România și studenții SNSPA proveniți din centrele de plasament.
Totodată, conducerea instituției a aprobat majorarea cu 20% a burselor sociale, pe întreaga perioadă în care activitățile didactice se vor desfășura online, pentru acoperirea unor cheltuieli legate de conectivitate.