x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Universitățile românești nu vor putea supraviețui fără parteneriate cu mediul economic

Universitățile românești nu vor putea supraviețui fără parteneriate cu mediul economic

04 Oct 2019   •   12:06
Universitățile românești nu vor putea supraviețui fără parteneriate cu mediul economic
Sursa foto: Sursa foto: Harvard University / Facebook

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, consideră că universităţile româneşti nu vor putea supravieţui fără parteneriate cu mediul economic.

"Este absolut obligatoriu ca în fiecare universitate să existe un consiliu consultativ aşa cum există la Sibiu, consiliul consultativ format din reprezentanţii mediului academic şi cei ai mediului economic. Universitatea pe care o conduc eu, spre exemplu, nu are încă, dar va avea în curând, pentru că, fără acest parteneriat între universităţi şi mediul economic, universităţile româneşti nu se vor putea dezvolta, ca să nu spun ceva mai dur, că nu vor putea supravieţui", a declarat Sorin Cîmpeanu la Consiliul Naţional al Rectorilor de la Sibiu.

Universitatea "Lucian Blaga" de la Sibiu este un exemplu în ceea ce priveşte încheierea de parteneriate cu companii.

Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la Sibiu, la Consiliul Naţional al Rectorilor, a putut vedea prima maşină de curse fabricată aici, de profesorii şi studenţii ingineri, în colaborare cu una dintre companiile multinaţionale, prezentă cu o fabrică în oraş.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: universităţi