x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 1 decembrie peste graniţe

1 decembrie peste graniţe

de Carmen Plesa    |    28 Noi 2008   •   00:00

Concerte, expoziţii de fotografie, seri de poezie, gale de film îi aşteaptă, de Ziua Naţională, pe românii care sărbătoresc în afara graniţelor..



Din Noua Zeelandă, spre Asia, Europa, Africa şi America, sărbătoarea Unirii merge şi la românii aflaţi în afara graniţelor.

La 90 de ani de la 1 decembrie 1918, Ministerul de externe organizează o serie de evenimente care să marcheze Ziua Naţională şi în Diaspora.

În Statele Unite ale Americii, Misiunea Permanentă la ONU de la New York vernisează pe 1 Decembrie expoziţia ”Lumea văzută de o exploratoare din România” a exploratoarei Uca Marinescu; Consulatul General al României la Chicago găzduieşte un concert cu arii şi duete din opere celebre, precum şi colinde româneşti, la care aşteaptă cel puţin 350 de participanţi; Consulatul General de la Los Angeles aduce publicului o expoziţie de pictură şi icoane bizantine şi organizează turneul filologului Adrian George Săhlean; la  Portland, Los Angeles şi San Francisco; la Washington, Ambasada organizează un concert de muzică folk şi colinde cu Ducu Bertzi şi Nicu Alifantis, precum şi alte două concerte: de pian, al Viorelei Ciucur şi de cântece religioase, al corului Caedonia din Sibiu.

În Spania, pentru Ziua Naţională a României Ministerul de Externe pregăteşte evenimente în patru locaţii: Madrid, Barcelona, Sevilla şi Castellon. Atât localnicii spanioli, cât şi comunitatea românească din Spania se vor bucura de concerte, spectacole de teatru, conferinţe etc.

La Londra va concerta Victor Socaciu şi o formaţie de folclor românesc. În Germania, la Berlin, sunt prezenţi Emy Drăgoi, Costi Lacatos, Joan Sebastian, care formează grupul "Jazzhotclub”, cu un recital de jazz, iar la Bonn şi Koln, în cinemateci, sunt proiectate filmele "California Dreamin’”, "Moartea Domnului Lăzărescu” şi "Boogie”. În Grecia, la Atena, Ambasada aduce spectacolul "Block Bach” al Teatrului Odeon în regia lui Alexandru Dabija şi coregrafia lui Răzvan Mazilu, care are loc la Megaro Mousikis (Palatul Muzicii din Atena). La Bruxelles este organizat un spectacol intitulat generic ”Proms of Delight”, cu participarea Orchestrei "Bucharest Symphonic Pops. Tot la Bruxelles va avea loc concertul Filarmonicii de Stat din Oradea condusă de dirijorul belgian Herman Engels.

Potrivit MAE, bugetul alocat pentru manifestări este de aproximativ 2,8 milioane lei şi a fost distribuit ambasadelor şi misiunilor României pe baza proiectelor de evenimente propuse de fiecare în parte, la care a contribuit cunoaşterea publicului din ţările în care îşi desfăşoară activitatea.

Progamul complet al manifestarilor

×
Subiecte în articol: diaspora