x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 19 lucrători români, infectați la o fermă din Germania

19 lucrători români, infectați la o fermă din Germania

21 Iul 2020   •   17:48
19 lucrători români, infectați la o fermă din Germania

19 cetăţeni români angajați la o fermă din localitatea Swisttal, districtul Rhein-Sieg, Germania, au fost confirmaţi ca infectaţi cu COVID-19, informează, marţi, Ministerul Afacerilor Externe. La fermă lucrează 320 de români. Unul singur e la spital.

Potrivit datelor comunicate de către autoritățile germane, un număr de 19 cetățeni români au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 din totalul de 320 de cetățeni români care își desfășoară activitatea în cadrul fermei.

Conform acelorași informații, prima testare a întregului personal a avut loc în data 18 iulie, o nouă testare urmând să fie efectuată în data de 23 iulie a.c.

„În acest context, oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la situația cetățenilor români, iar o echipă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, la data de 20 iulie 2020, la ferma în cauză. Conform informațiilor obținute de reprezentanții consulatului, cetățenii români depistați pozitiv cu COVID-19 sunt asimptomatici, un singur cetățean român fiind internat în spital pentru o altă afecțiune, măsura fiind dispusă anterior depistării infecției cu COVID-19. În prezent, starea de sănătate a cetățeanului român internat este stabilă”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

De asemenea, autoritățile germane și reprezentanții fermei au precizat că, până la cea de-a doua testare, toți lucrătorii fermei au fost plasați în carantină, iar persoanele infectate au fost izolate de restul angajaților, în spații special puse la dispoziție.

De asemenea, angajatorul și-a manifestat disponibilitatea de a suporta costurile de repatriere pentru persoanele ale căror rezultate vor fi negative și la a doua testare pentru COVID-19 și ale căror contracte de muncă expiră în perioada următoare, în măsura în care aceștia vor opta pentru revenirea în țară.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: germania coronavirus lucratori romani