x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 29.000 de copii somalezi au murit de foame în ultimele trei luni

29.000 de copii somalezi au murit de foame în ultimele trei luni

04 Aug 2011   •   14:57
29.000 de copii somalezi au murit de foame în ultimele trei luni

Nancy Lindborg, oficial al guvernului american, a declarat la Washington ca primele estimari indica faptul ca foametea din Somalia a ucis peste 29.000 de copii sub varsta de cinci ani, in ultimele 90 de zile.

Aceasta este prima estimare exacta, dupa ce miercuri Organizatia Natiunilor Unite a ridicat la cinci numarul zonelor calamitate din sudul Somaliei.

La o populatie de aproximativ 7.5 milioane de oameni, ONU estimeaza ca aproape jumatate, mai exact 3,2 milioane de somalezi, marea majoritate copii, au nevoie de asistenta imediata pentru a le fi salvate vietile.

×