Finlanda a devenit prima ţară din Europa care va plăti şomerilor săi un venit de bază necondiţionat, în valoare de 560 de euro, un experiment social unic destinat eliminării birocraţiei guvernamentale, reducerii sărăciei şi creşterii gradului de ocupare, transmite AP.
Olli Kangas de la Agenţia guvernamentală care se ocupă de asistenţa socială în Finlanda (KELA), a declarat luni că o perioadă de probă care se va întinde pe parcursul a doi ani şi care va include 2.000 de şomeri aleşi în mod aleator a început la 1 ianuarie. Persoanele selectate vor primi 560 de euro în fiecare lună, fără a fi nevoite să justifice modul în care au cheltuit banii. Comparativ, venitul mediu în sectorul privat din Finlanda este de 3.500 de euro.
Olli Kangas a subliniat că persoanele selectate vor continua să primească cei 560 de euro chiar şi după ce vor găsi un loc de muncă pentru că obiectivul acestui program este să înlăture teama şomerilor care refuză locurile de muncă cu salarii mici sau pe termen scurt pentru că se tem că nu vor mai putea beneficia de sistemul generos de asigurări sociale din Finlanda.
"Este foarte interesant să vedem cum se vor comporta oamenii. Vor avea curajul să încerce diferite locuri de muncă. Sau, aşa cum susţin criticii, îi va face mai leneşi pentru că ştiu că primesc un venit de bază fără să facă nimic?", s-a întrebat Olli Kangas. Potrivit acestuia, acest experiment ar putea fi extins ulterior la grupurile cu venituri reduse cum sunt freelancerii, mici antreprenori sau muncitori în regim part-time.
În luna noiembrie a anului trecut, rata şomajului în Finlanda, o ţară cu o populaţie de 5,5 milioane de locuitori, era de 8,1%. AGERPRES