Cele două țări s-au acuzat reciproc pentru situația dificilă a celor 92 de migranți. Grecia a dat vina pe Turcia, spunând că „comportamentul” acesteia este o „rușine pentru civilizație”.
Turcia a negat că i-a trimis pe bărbați peste râul Evros și și-a acuzat vecinul de „cruzime”.
În timp ce cele două părți se învinovățeau reciproc, agenția pentru refugiați a Națiunilor Unite a cerut o anchetă și s-a declarat „profund afectată de rapoartele și imaginile șocante”: „Condamnăm orice tratament crud și degradant și solicităm o anchetă completă”.
Poliția greacă a declarat că i-a salvat vineri pe cei 92 de bărbați care au fost descoperiți dezbrăcați, iar unii cu răni, în apropierea graniței sale nordice cu Turcia. Autoritățile grecești au declarat că bărbații au primit imediat îmbrăcăminte, hrană și primul ajutor. Nu a fost clar cum și de ce bărbații își pierduseră hainele.
Frontex a declarat că bărbații erau în principal din Afganistan și Siria și că ofițerul pentru drepturi fundamentale al organizației a fost informat despre o potențială încălcare a drepturilor.
Ministrul grec al protecției civile, Takis Theodorikakos, a afirmat că mulți dintre migranți au declarat pentru Frontex că „trei vehicule ale armatei turce i-au transferat” pe râul care acționează ca o frontieră naturală.
Ministrul grec al migrației, Notis Mitarachi, a declarat într-un tweet că tratamentul aplicat de Turcia migranților este o „rușine pentru civilizație”.
Un purtător de cuvânt al ministerului de interne al Turciei i-a răspuns lui Mitarachi, scriind pe Twitter: „Cum nu ați putut găsi nici măcar un singur caz de încălcare a drepturilor omului de către Turcia, căutați doar să expuneți imaginea cruzimii pe care ați impus-o ca și cum Turcia ar fi făcut-o!”.
(sursa: Mediafax)