O problemă care apare atunci când te apuci să explorezi clădiri abandonate este că niciodată nu știi peste ce vei da. Un britanic curios, explorator urban, a avut pare de sperietura vieții lui într-o moară veche, după ce s-a separat de grup, scrie metro.co.uk
În loc să îi prindă din urmă pe cei alături de care a plecat în această aventură urbană, personajul nostru a decis să facă o fotografie a tunelului peste care a dat. Însă a făcut o descoperire care l-a îngrozit.
"M-am apropiat de tunel, am pregătit aparatul și, dintr-o dată, am simțit cum firele de pe ceafă se ridică. Era întuneric acolo, așa că am aprins lanterna de la camera foto. Nu mă așteptam la așa ceva. În momentul în care am focusat aparatul și m-am uitat pe ecran pentru a-l regla, inima mea a înghețat. Am văzut o siluetă înaltă, întunecată, care mă privea din celălalt capăt al tunelului. Nu mai puteam respira, nu mai puteam gândi. Și am făcut ce face orice idiot. M-am îndreptat către acea siluetă și iată ce am găsit", a scris un utilizator pe site-ul imgur.com, după ce a postat fotografiile.
În fapt, ce descoperise bărbatul nu era decât imaginea unei persoane desenată pe un zid :)