Accidentul aviatic din Cuba a fost o "eroare umană", potrivit companiei care deţinea avionul
Accident aviatic din Cuba, care a dus la moartea a 110 persoane, în apropiere de aeroporul internaţional Jose Martin din Havana, Cuba, a fost o “eroare umană”, a spus compania mexicană care deţine avionul, potrivit BBC.
Damojh Airlines a declarat că un studiu al înregistrărilor arată că avionul Boeing 737 a decolat prea abrupt. Compania a spus că echipajul a pilotat aeronava “într-un unghi foarte abrupt de urcare”, fapt ce a dus la o capacitate de ridicare redusă.
Uniunea piloţilor mexicani susţine că declaraţia liniei aeriene, care a fost publicată înainte ca investigaţia oficială să ajungă la o concluzie, este “iresponsabilă”.
Un purtător de cuvânt al uniunii piloţilor mexicani a declarat că Damojh “încearcă doar să-şi apere interesele” prin a arunca vina asupra echipajului înainte ca investigaţia oficială să ajungă la o concluzie. În urma accidentului de pe 18 mai, doi foşti piloţi ai companiei au afirmat că Damojh Airlines are o istorie proastă în privinţa întreţinerii aeronavelor.
Autorităţile aviatice din Mexic au suspendat activitatea companiei Damojh până la finalizarea anchetei privind accidentul.

Ştiri din .ro
VIDEO: Cîţu: Nu iau în calcul schimbarea pragului privind infectările cu SARS-CoV-2 în Capitală propusă de HORECA
Ministerul Sănătății e de acord cu renunțarea la mască în timpul orelor de sport din aer liber
Trei tineri premiați cu câte 10.000 de lei la concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională”

Secția pentru judecători a CSM condamnă derapejele politicienilor în declarațiile referitoare la decizia de clasare a Dosarului 10 august
Clotilde Armand: Toate contractele încheiate de Primărie vor fi publicate pe site-ul instituției
Budăi: Bugetul austerității intră în istorie prin recordul de a se fi acceptat zero amendamente
Președinta Tribunalului București le cere politicienilor să respecte separarea puterilor în stat, în contextul declarațiilor privind decizia de clasare a Dosarului 10 august
Cartel ALFA protestează în fața Guvernului
OMS transmite aeroporturilor să nu ceară adeverințe de vaccinare pentru călători
Al treilea val al pandemiei. Slovacia interzice circulația pe timp de noapte
Accident grav în Suceava. Două autoturisme și un microbuz școlar s-au ciocnit. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
