x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Agent consular, inculpat în Israel

Agent consular, inculpat în Israel

20 Mar 2018   •   13:52
Agent consular, inculpat în Israel

Agentul consular francez Romain Franck a fost inculpat, luni, de justiţia israeliană pentru participare la trafic cu arme în teritoriile palestiniene, folosindu-se de privilegiile asociate activităţilor diplomatice, relatează AFP.

Un judecător de la tribunalul din Beer-Sheva a prelungit detenţia lui Franck, arestat la jumătatea lunii februarie, până pe 28 martie, într-o primă etapă. Cinci palestinieni, presupuşi membri ai aceleiaşi reţele, au fost de asemenea inculpaţi. Romain Franck (23 de ani), care era angajat ca şofer pentru consulatul general francez din Ierusalim, este acuzat de Israel că a acţionat pentru scoaterea a zeci de arme din Fâşia Gaza cu destinaţia Cisiordania, în contul unei reţele de traficanţi palestinieni, potrivit serviciului israelian de securitate internă Shin Beth. El ar fi acţionat pentru bani şi fără cunoştinţa consulatului, folosindu-se de vehiculul consular, supus unui regim de inspecţie mai puţin strict din partea israelienilor, la ieşirea din Fâşia Gaza. Acest teritoriu este guvernat de mişcarea islamistă Hamas, considerată drept organizaţie „teroristă” de către Israel şi cu care statul evreu s-a aflat de trei ori în război, începând din 2008. Enclava este supusă de către Israel unei blocade stricte de zece ani, dar vehiculele diplomatice sunt exceptate în general de la controale interioare.

Shin Bet a precizat că Franck a folosit, de cel puţin cinci ori, un vehicul al consulatului pentru a ocoli controalele de securitate israeliene şi a transporta 70 de pistoale şi două puşti de asalt.

×
Subiecte în articol: agent consular inculpat Israel