x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al Arabiya: Vladimir Putin este pregătit pentru un nou RĂZBOI RECE!

Al Arabiya: Vladimir Putin este pregătit pentru un nou RĂZBOI RECE!

07 Iul 2014   •   11:09
Al Arabiya: Vladimir Putin este pregătit pentru un nou RĂZBOI RECE!

Rusia este pregătită pentru un nou război rece, nu ea îl va începe, dar nici nu va încerca să-l împiedice. Aceasta ar fi concluzia trasă de canalul de televiziune Al Arabiya privind discursul preşedintelui Vladimir Putin la recenta reuniune cu ambasadorii şi corpul diplomatic rus, relatează publicaţia electronică ucraineană 24ukrnews.com, citată de Agerpres.

Puţin probabil ca în timpul apropiat să vedem concesii din partea Moscovei în politica sa externă. Rusia încearcă să-şi protejeze interesele naţionale şi drepturile cetăţenilor săi din afara graniţelor şi, cel mai probabil, cu cât va fi mai mare presiunea exercitată de adversarii săi, cu atât mai dură va fi reacţia sa, comentează acelaşi post de televiziune arab.

La 1 iulie, şeful statului rus a susţinut un discurs la reuniunea tradiţională cu ambasadorii şi reprezentanţii permanenţi ai Rusiei peste hotare. Astfel de discursuri, conform Al Arabiya, citat de 24ukrnews.com, constituie o sursă importantă de informaţii tactice cu privire la evoluţiile curente în planul politicii externe a unei ţări.

Discursul preşedintelui rus sugerează că Moscova este pregătită pentru o escaladare a tensiunilor şi o confruntare mai dură, în încercarea de a-şi proteja interesele naţionale şi drepturile cetăţenilor săi care locuiesc în străinătate, prin toate mijloacele posibile, dar care se încadrează totuşi în dreptul internaţional.

Cu toate acestea, Rusia caută să reducă tensiunile în relaţiile sale cu Europa, deoarece, aşa cum afirmă şeful statului rus, 'Europa este partenerul nostru economic şi comercial tradiţional'. Cel mai mult preocupă Moscova fiabilitatea livrărilor sale de gaze către partenerii europeni. Încercările autorităţilor ucrainene de a politiza această problemă în decursul ultimului deceniu forţează Rusia să grăbească dezvoltarea unui proiect alternativ de furnizare a gazelor naturale, comentează Al Arabiya.

Alte idei care se desprind din alocuţiunea preşedintelui Vladimir Putin consemnate de acelaşi post de televiziune: Rusia este dispusă să angajeze un dialog şi să coopereze cu Europa; Rusia nu are nimic de reproşat Europei; în plus, există puţine motive de dispută între ele; cele mai multe divergenţe apar în zonele în care există interese americane, ca de exemplu în cazul NATO.

O altă particularitate notabilă în discursul lui Vladimir Putin este faptul că el a trasat o linie între 'noi' şi 'ei' , adică între Europa şi Rusia, pe de o parte, şi SUA, pe de altă parte. Această linie de demarcaţie este vizibilă şi în critica sa la adresa presiunii exercitate de SUA asupra ţărilor europene, ca urmare a parteneriatului lor cu Rusia. Ea se simte şi atunci când Putin vorbeşte de incapacitatea de a-l convinge pe Poroşenko (Petro, preşedintele ucrainean) că 'drumul spre o pace durabilă şi fiabilă nu trece prin război'.

Putin nu doar că trage o linie între Europa şi America. Există, de asemenea, o linie care delimitează Rusia, împreună cu China şi unitatea eurasiatică, pe de o parte, şi americani şi NATO, pe de altă parte.

Discursul lui Putin relevă clar că Rusia vrea să limiteze influenţa SUA, să le împiedice să-şi impună voinţa asupra statelor europene şi să reducă influenţa lor în rezolvarea problemelor de securitate în regiune, cu ajutorul unei reforme a OSCE.

În plus, Moscova a reiterat 'virajul' său spre Asia, iar aprofundarea relaţiilor sale cu China ar putea să aibă un impact negativ asupra relaţiilor sale cu Europa, apreciază comentatorul de la Al Arabiya, citat de 24ukrnews.com. Potrivit acestuia, întoarcerea Moscovei spre Asia dă impresia stabilirii unei axe principale a politicii externe ruse pentru anii următori.

×