Alegătorii finlandezi, încercaţi de patru ani de austeritate, au început duminică să voteze în scrutinul legislativ, pe care sondajele îl dau câştigat de social-democraţi la mică distanţă de extremiştii de dreapta, transmite AFP.
Birourile de vot s-au deschis la ora locală 09.00 (06.00 GMT).
Aproape un milion şi jumătate de alegători, adică peste o treime, şi-au exprimat deja opţiunea graţie votului anticipat.
Potrivit mediei sondajelor realizate în ultimele zile, social-democraţii conduşi de Antti Rinne au un mic avans faţă de Partidul Finlandezilor (extremă dreapta) şi de Partidul Coaliţiei Naţionale (dreapta), aflate aproape la egalitate.
Sondajele arată însă că nicio formaţiune nu va trece de 20% din voturi, o situaţie care ar putea îngreuna negocierile pentru formarea guvernului.
Dreapta şi stânga au declarat că nu doresc să colaboreze cu extrema dreaptă, fără însă a închide total uşa unor posibile negocieri cu Partidul Finlandezilor.
Coaliţia guvernamentală din Finlanda, compusă din Partidul de Centru (al premierului în exerciţiu, Juha Sipila), Coaliţia naţională de centru-dreapta şi Partidul Reforma Albastră (eurosceptic), a demisionat la 8 martie după eşecul adoptării unei reforme a sistemului asigurărilor medicale considerată crucială pentru finanţele publice.
Coaliţia a dus o politică de austeritate care a permis ieşirea ţării din recesiune în 2016.
Social-democratul Antti Rinne, 56 de ani, fost ministru de finanţe, cu o carieră îndelungată în mişcarea sindicală, a condus o campanie împotriva măsurilor de austeritate ale guvernului Sipila. El a promis îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru vârstnici, cu o majorare de 100 de euro a celor mai mici pensii. 'Trebuie să găsim mijloace echitabile de a face societatea finlandeză sustenabilă (...), politica fiscală nu este de ajuns', a declarat Rinne.
'Această campanie a fost mai intensă decât de obicei, din cauza guvernului care a luat decizii radicale', a fost de părere Vesa Hintsanen, responsabila unei secţii de vot din Helsinki.
Birourile de vot se vor închide la ora locală 20.00 (17.00 GMT), primele rezultate fiind aşteptate înainte de miezul nopţii. AGERPRES