x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegerile parlamentare din Republica Moldova: exit-poll

Alegerile parlamentare din Republica Moldova: exit-poll

de Marina Constantinoiu    |    28 Noi 2010   •   15:15

Potrivit primelor rezultate ale alegerilor parlamentare desfăşurate duminică în Republica Moldova, Partidul Democrat Liberal a obţinut 34,4% dintre voturi, în timp ce Partidul Comuniştilor a obţinut 26%, conform rezultatelor unui sondaj efectuat la ieşirea de urne, dat publicităţii de postul de televiziune Publika TV, preluat de Realitatea TV.
Vom reveni.

 

Prezenţă la vot de aproape 55% la ora 18.30 la alegerile din Republica Moldova

Rata de participare la vot la alegerile din R.Moldova era de 54,95% la ora 18.30, când prezenţa la vot la Chişinău a fost de 59,14%, relatează PRO TV Chişinău.

Comisia Electorală Centrală a actualizat cifrele referitoare la prezenţa la vot, potrivit cărora la ora 15.45 se prezentaseră la urne circa 42% dintre alegători, iar până la 18.30, 54,95%.

Cea mai mare prezenţă a fost înregistrată la Basarabeasca, unde au votat 69,54% dintre alegători, la Donduşeni, cu 61,67%, şi Telenşti, cu 58,82%. 

Pentru validarea scrutinului legislativ anticipat este necesar votul a cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale. 

Nereguli semnalate de observatorii alegerilor

Organizaţia Promo-LEX a semnalat mai multe abateri în scrutinul parlamentar din R.Moldova, în special deschiderea cu întârziere a secţiilor de votare, prezenţa agenţilor forţelor de o 2,650 de milioane de cetăţeni cu drept de vot vor avea de ales între 20 de partide şi 19 candidaţi independenţi înscrişi pe un buletin de vot, cu o lungime record de aproape un metru. Câteva sute de mii de alegători se află în străinătate şi pentru ei au fost deschise 75 de secţii de votare, cele mai multe, 16, în Italia. Se speră că în urma alegerilor va fi formată o majoritate parlamentară de cel puţin 61 din 101 deputaţi, care să reuşească să aleagă un preşedinte al ţării, scoţând, astfel, Republica Moldova din blocajul politic care a intrat după alegerile din aprilie 2009. De atunci, incapacitatea legislativului de a desemna un şef al statului a determinat de două ori dizolvarea acestuia şi convocarea de alegeri anticipate. Alegerile au şi o miză de natură geostrategică, unele partide optând pentru o integrare europeană a Republicii Moldova, în timp ce altele îşi doresc apropierea de spaţiul CSI şi aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Dincolo de opţiunile şi mizele politice, marile aşteptări ale oamenilor sunt în zona economică şi socială, având în vedere că la aproape 20 de ani de la proclamarea independenţei, Republica Moldova rămâne cel mai sărac stat din Europa.rdine în secţii, intrarea mai multor persoane, simultan, în cabine şi prezentarea altor documente de indentitate., relatează Mediafax.

Potrivit PRO TV Chişinău, Promo-LEX are 2.500 de observatori în toate secţiile de votare din R.Moldova.

Organizaţia va prezenta următorul raport de monitorizare la ora 16.00. De asemenea, asociaţia va efectua şi numărătoarea paralelă în 300 de secţii de votare, iar luni dimineaţă va prezenţa rezultatele.

În România au votat, până acum, 1.774 de cetăţeni moldoveni

Un număr de 1.774 de cetăţeni moldoveni au votat duminică până la ora 12,00 la cele opt secţii deschise pe teritoriul României pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, potrivit reprezentanţilor misiunii diplomatice moldovene la Bucureşti. citaţi de Mediafax.

La secţia de votare deschisă la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti au votat, până la ora 13,00, 450 de persoane iar la biroul electoral deschis la Secţia consulară din Capitală au votat, până la ora prânzului, peste 300 de persoane.

 La niciuna dintre cele opt secţii de votare deschise în ţară pentru cetăţenii moldoveni nu s-a înregistrat vreun incident.

La Cluj, peste 300 de persoane au votat, până la ora prânzului, cea mai mare parte fiind studenţi. Potrivit preşedintei secţiei de votare din Cluj-Napoca, Larisa Pasecinic, din cei 360 de votanţi 85 la sută sunt tineri.

Ministerul de Interne din Republica Moldova a mobilizat aproximativ 4.000 de agenţi de poliţie pentru scrutinul parlamentar anticipat desfăşurat duminică, informează PRO TV Chişinău.

4.000 de agenţi de poliţie mobilizaţi în Moldova pentru alegeri

Ministerul de Interne din Republica Moldova a mobilizat aproximativ 4.000 de agenţi de poliţie pentru scrutinul parlamentar anticipat desfăşurat duminică, informează PRO TV Chişinău, citat de Mediafax. Politiştii nu sunt înarmaţi şi vor patrula în apropierea secţiilor de votare.

Conform Ministerului moldovean de Interne, la fiecare secţie de votare sunt câte doi poliţişti. Acestia sunt obligaţi să poarte uniforme, să fie la aproximativ 100 de metri de sediul secţiei şi nu vor avea arme. Poliţiştii pot intra în secţia de votare doar dacă sunt chemaţi de preşedintele acesteia.

"Poliţiştii au fost instruiţi să aibă un comportament civilizat. Dacă un cetăţean va veni în stare de ebrietate, trebuie să discute calm. Pentru paza secţiilor de votare au fost scoşi la  muncă peste 4.000 de agenţi. Chiar dacă sunt la muncă, aceştia vor putea totuşi să voteze", explică Mihai Cibotaru, un oficial din cadrul Ministerului moldovean de Interne.

"O parte din ei vor merge să păzească în alte zone decât locul de domiciliu, tocmai de aceea agenţii au luat certificate de vot pentru a-şi face obligaţia faţă de stat.

Munca poliţiştilor nu se încheie aici. După închiderea secţiilor de vot, paza clădirilor urmează să fie asigurată de către un poliţist înarmat, care trebuie să interzică accesul străinilor. Şi procurorii din raioane vor fi astăzi la muncă, până la ora 22.00.  Potrivit unei dispoziţii a procurorului general, aceştia vor trebui să examineze toate sesizările privind încalcarea legislaţiei electorale", subliniază Cibotaru.

 Un număr de 2, 650 de milioane de cetăţeni cu drept de vot au de ales între 20 de partide şi 19 candidaţi independenţi înscrişi pe un buletin de vot, cu o lungime record de aproape un metru. Câteva sute de mii de alegători se află în străinătate şi pentru ei au fost deschise 75 de secţii de votare, cele mai multe, 16, în Italia. Se speră că în urma alegerilor va fi formată o majoritate parlamentară de cel puţin 61 din 101 deputaţi, care să reuşească să aleagă un preşedinte al ţării, scoţând, astfel, Republica Moldova din blocajul politic care a intrat după alegerile din aprilie 2009. De atunci, incapacitatea legislativului de a desemna un şef al statului a determinat de două ori dizolvarea acestuia şi convocarea de alegeri anticipate, comentează Rador. Alegerile au şi o miză de natură geostrategică, unele partide optând pentru o integrare europeană a Republicii Moldova, în timp ce altele îşi doresc apropierea de spaţiul CSI şi aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Dincolo de opţiunile şi mizele politice, marile aşteptări ale oamenilor sunt în zona economică şi socială, având în vedere că la aproape 20 de ani de la proclamarea independenţei, Republica Moldova rămâne cel mai sărac stat din Europa, adaugă sursa citată.

×