Doua terminale de pasageri ale aeroportului Schiphol din Amsterdam au fost evacuate, in aceasta dimineata, in urma unei alerte cu bomba, a anuntat Jandarmeria, citata de AFP.
"In aceasta dimineata, in jurul orei 11.00 (12.00, ora Romaniei), am primit o alerta cu bomba", a declarat Martijn Peelen, un purtator de cuvant al Jandarmeriei aeroportului. "Am evacuat terminalele 1 si 2", a precizat acesta.
"Nu pot spune din ce motiv doua terminale au fost evacuate sau in ce masura este ceva serios", a declarat la randul sau, pentru postul public de televiziune NOS, un alt purtator de cuvant al Jandarmeriei aeroportului, Robert van Kapel.
"Fie ca este serios sau nu, la fiecare alerta cu bomba trebuie sa urmam un anumit protocol, ceea ce am facut", a adaugat oficialul. In medie, intre 120.000 si 140.000 de pasageri trec zilnic prin aeroportul Amsterdam-Schiphol.