Un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 29 de ani, au fost arestaţi joi în ancheta privind uciderea unui militar britanic în Londra, miercuri seară.
Conform bbc.co.uk, cei doi suspecţi sunt acuzaţi de complicitate la comiterea unui act terorist.
Oficialii britanici au dezvăluit şi identitatea militarului ucis în mod barbar. Este vorba despre Lee Rigby, un soldat în vârstă de 25 de ani, tatăl unui băieţel de trei ani, care participase la operaţiuni în Afganistan.
Unul dintre cei doi presupuşi islamişti care l-au ucis pe Rigby, fiind ulterior împuşcaţi de poliţie a fost identificat drept Michael Adebolajo, un britanic de origine nigeriană.
Potrivit unor surse din interiorul Scotland Yard, cei doi suspecţi sunt musulmani fundamentalişti. Conform dailymail.co.uk, Serviciul de Informaţii britanic, MI 5, avea informaţii că Adebolajo ar face parte dintr-o organizaţie islamică radicală - Al Muhajiroun, aflându-se pe o lista neagră după ce s-ar fi aflat, timp de câţiva ani, într-o tabără din Somalia a organizaţiei.