Becky şi Lidia Oprean au fost premiate pentru voluntariat în cadrul unei asociaţii care ajută oamenii să se adapteze situaţiei în care un membru al familiei se naşte cu dizabilităţi, premiul urmând a fi înmânat de preşedintele SUA, George W. Bush, potrivit San Antonio Express, citat de Mediafax.
Becky Oprean şi mama sa, Lidia, au fondat asocialţia Becky’s Hope Ministries în San Antonia-SUA şi au fost premiate pentru activitatea lor de voluntariat la nivel internaţional. “Aceşti copii sunt o binecuvântare, nu o pedeapsă. Sperăm că Becky’s Hope se va dezvolta după întâlnirea cu preşedintele Bush”, a spus Lidia Oprean.
Premiul preşedintelui SUA pentru servicii de voluntariat a fost înfiinţat în 2002, după ce Bush a îndemnat americanii, printr-o adresă, să se ajute între ei la nevoie.
Lidia Oprean, soţul şi fiul ei au venit în Statele Unite în 1987, pentru a scăpa de regimul comunist din România. Lidia era însărcinată în luna a şaptea când a ajuns în California, iar medicii americani i-au spus că fiica sa se va naşte cu spina bifida, o dizabilitate care afectează dezvoltarea coloanei vertebrale şi a sistemului nervos.
Familia Oprean a fondat Becky’s Hope Ministries, pentru a ajuta atât părinţii, cât şi copiii să facă faţă convieţuirii cu persoane dizabilitate.
Premiul preşedintelui le-a fost acordat lui Becky şi mamei sale pentru sprijinirea şi educarea a 800 de familii din SUA, dar şi din România, unde familia călătoreşte în fiecare an. Înainte de a înfiinţa fundaţia lui Becky, familia Oprean a făcut muncă de voluntariat timp de nouă ani la asociaţia Joni şi Prietenii din California, care distribuia scaune cu rotile persoanelor dizabilitate din România.
Citește pe Antena3.ro