x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasadorul Franţei AVERTIZEAZĂ: Dacă nu acţionăm, la sfârşitul secolului vom avea cu 5 grade Celsius mai mult!

Ambasadorul Franţei AVERTIZEAZĂ: Dacă nu acţionăm, la sfârşitul secolului vom avea cu 5 grade Celsius mai mult!

19 Mar 2015   •   13:03
Ambasadorul Franţei AVERTIZEAZĂ: Dacă nu acţionăm, la sfârşitul secolului vom avea cu 5 grade Celsius mai mult!

Problemele schimbărilor climatice sunt o amenințare pentru toate sistemele economice, iar dacă nu trecem la acțiune la sfârșitul secolului vom avea cu 5 grade Celsius mai mult, a declarat François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, într-o conferință dedicată reciclării.

"Schimbările climatice sunt o amenințare pentru toate sistemele economice. Vor avea repercusiuni asupra societăților în care trăim. (...) Societățile cele mai defavorizate, cele mai sărace, vor fi primele victime, fie că este vorba de zonele rurale sau urbane. Este o provocare și trebuie să trecem la acțiune cu toții acum. În toată această polemică, dezbatere, economia circulară are un loc important. Trebuie să trecem la un alt mod de consum", a spus François Saint-Paul, conform Agerpres.

Acesta a precizat că un aspect deosebit de important este legat de ceea ce facem cu deșeurile, fiind necesară trecerea către "o economie a reciclării".

"Trebuie să trecem de la o economie a risipei către o economie a reciclării. În luna decembrie va avea loc la Paris o conferință foarte importantă în legătură cu schimbările climatice. Dacă nu facem nimic, dacă nu trecem la acțiune, la sfârșitul secolului vom avea cu 5 grade (Celsius n.r.) mai mult decât avem acum. 4 până la 5 grade în plus nu înseamnă că va fi foarte cald, dar vor avea repercusiuni importante asupra climei. Imaginați-vă Delta Dunării cu 4-5 grade mai mult. Va fi o schimbare considerabilă în primul rând pentru păsări, migrația acestora. Închipuiți-vă 4-5 grade mai mult în Munții Carpați. Există deja probleme cu seceta în România", a mai spus Ambasadorul Franței.


×