x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii nu vor pe Oprah Winfrey la Casa Albă

Americanii nu vor pe Oprah Winfrey la Casa Albă

13 Ian 2018   •   10:15
Americanii nu vor pe Oprah Winfrey la Casa Albă
Sursa foto: George Burns

Ideea ca Oprah Winfrey ar putea să candideze la preşedinţia Statelor Unite s-a răspândit rapid după gala Globurilor de Aur. Dar oare doresc americanii ca vedeta de televiziune să le fie preşedinte? Deşi majoritatea o apreciază şi cred că ar putea să-l învingă pe Donald Trump, ei nu doresc să o vadă în cursa pentru Casa Albă, potrivit unui sondaj.

 

Conform acestei anchete sociologice realizate între luni şi miercuri pe un eşantion de 1.350 de adulţi de către Institutul Marist Poll pentru postul public de radio NPR, 64% dintre americani au o opinie favorabilă faţă de această instituţie a televiziunii americane care este "Oprah", devenită celebră în special după ce difuzat, timp de decenii, confidenţele unor celebrităţi din întregul spectru cultural.

Un american din doi (50%) afirmă chiar că este gata să voteze pentru Oprah dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc acum, faţă de doar 39% pentru Donald Trump.

Dar, oricât de populară este actriţa şi femeia de afaceri de 63 de ani, doar 35% dintre americani doresc să o vadă în campania electorală din 2020. Chiar şi din rândul democraţilor, doar 47% dintre aceştia doresc ca această miliardară să candideze, faţă de 15% dintre republicani.

Acest sondaj este primul realizat după ceremonia de decernare a premiilor pentru film şi televiziune Globurile de Aur, desfăşurată la 7 ianuarie şi care a reaprins vechile zvonuri despre o eventuală candidatură a lui Oprah. În faţa unui public entuziasmat, cea care a fost prima femeie de culoare care a intrat în televiziune a rostit un discurs vibrant, anunţând sosirea unor "zori noi" pentru femeile şi tinerele abuzate de bărbaţi.

Unele surse apropiate vedetei au spus apoi că aceasta "se gândeşte serios" la o candidatură la preşedinţie, chiar dacă alţii au denunţat un bonus din ce în ce mai mare acordat faimei. Oprah, actrita, producătoare de filme şi de televiziune şi managerul propriului post de televiziune (OWN), a devenit duminică seară prima femeie de culoare care a primit un Glob de Aur pentru întreaga activitate. AGERPRES

×