x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ample proteste în Pakistan din cauza noului statut acordat Kashmirului de către India

Ample proteste în Pakistan din cauza noului statut acordat Kashmirului de către India

05 Aug 2020   •   12:21
Ample proteste în Pakistan din cauza noului statut acordat Kashmirului de către India

Ample proteste au avut loc, ieri, în mai multe orașe din Pakistan, la un an de la revocarea de către India a statutului special al regiunii Kashmir, disputată de cele două state, transmite DPA.

Au participat lideri politici, sindicate, asociaţii ale avocaţilor şi militanţi pentru drepturi civile.

Protestul din capitala pakistaneză Islamabad a fost condus de preşedintele Arif Alvi şi pe ministrul de externe Shah Mehmood Qureshi. Aceștia au scandat sloganuri împotriva Indiei şi au făcut apel la marile puteri ale lumii să intervină.

Pe 5 august 2019, autoritățile din India au schimbat statutul Kashmirului, situat în Himalaya, regiune controlată parţial de Delhi şi parţial de Islamabad, dar revendicată de amândouă.

Islamabadul a respins, ceea ce numește anexarea Kashmirului de către India, însă și aceasta se opune poziţiei Pakistanului ca soarta regiunii să fie stabilită printr-un referendum coordonat de ONU.

Pakistanul şi-a restrâns relaţiile diplomatice cu India, a suspendat un serviciu de transport transfrontalier şi comerţul bilateral.

Pakistanul şi India au purtat trei războaie de la declararea independenţei de Marea Britanie, în 1947.

Guvernul pakistanez a avizat o nouă hartă, în care a inclus regiunea Kashmirului şi a redenumit o arteră din Islamabad Şoseaua Srinagar, numele capitalei părţii indiene a Kashmirului.

Într-un discurs, susţinut ieri, premierul pakistanez Imran Khan a cerut să intervenția statelor lumii împotriva deciziei statului indian, care "a transformat 8 milioane de musulmani din Kashmir, în prizonieri în propriile case". 

×
Subiecte în articol: india pakistan kashmir