x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel îndeamnă la sprijinirea Ucrainei și unitatea NATO

Angela Merkel îndeamnă la sprijinirea Ucrainei și unitatea NATO

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2025   •   12:20
Angela Merkel îndeamnă la sprijinirea Ucrainei și unitatea NATO
Sursa foto: Hepta

Angela Merkel a vorbit despre importanța NATO și a SUA pentru independența Ucrainei și a cerut Europei să rămână un partener fidel al Americii în fața agresiunii ruse, notează The Kyiv Independent.

Fostul cancelar german Angela Merkel a pus accentul, într-un discurs susținut la recepția de Anul Nou a CDU din Renania de Nord-Westfalia, rolul esențial al Statelor Unite și al NATO în asigurarea independenței Ucrainei, în contextul invaziei ruse.

Merkel a spus că agresiunea Rusiei a distrus principiul integrității teritoriale care stătea la baza ordinii postbelice a Europei, adăugând că doar printr-un efort unit al NATO, cu un lider puternic din partea SUA, pot fi oprite ambițiile președintelui rus Vladimir Putin și poate fi protejată suveranitatea Ucrainei.

Fostul cancelar a descris abordarea lui Donald Trump, pe care l-a numit „un președinte unic”, subliniind că acesta vede cooperarea internațională ca un joc de sumă nulă, în contrast cu abordările multilaterale care caută beneficii comune.

În pofida perspectivei lui Trump, Merkel a îndemnat Europa să își consolideze propriile interese și să rămână un partener de încredere pentru SUA, considerând Europa „polița de asigurare de viață” a Germaniei.

Merkel și-a exprimat inclusiv sprijinul pentru liderul CDU, Friedrich Merz, în perspectiva preluării cancelariei după alegerile federale din 23 februarie.

Germania a devenit al doilea mare donator militar al Ucrainei după SUA, în ciuda criticilor la adresa cancelarul Olaf Scholz pentru pozițiile sale rezervate, cum ar fi refuzul de a furniza rachete de croazieră Taurus.

×
Subiecte în articol: angela merkel ucraina nato sua